Parlamentul a votat titlul, 26 de articole şi 14 anexe din bugetul de stat

Camera Deputaţilor şi Senatul au votat, în prima zi a dezbaterilor, titlul, 26 de articole şi 14 anexe ale legii bugetului de stat pe anul 2009, printre bugetele votate fiind cele ale Administraţiei Prezidenţiale, Senatului, Camerei Deputaţilor, SGG şi Cancelariei Premierului.

124 afișări
Imaginea articolului Parlamentul a votat titlul, 26 de articole şi 14 anexe din bugetul de stat

Parlamentul a votat titlul, 26 de articole şi 14 anexe din bugetul de stat (Imagine: www.gov.ro)

Parlamentul a început dezbaterile la amendamentele textulului legii bugetului de stat în jurul orei 18.00, după finalizarea discuţiilor generale.

La începutul dezbaterii legii bugetului, liberalii au solicitat retrimiterea proiectului la comisiile de buget, susţinând că există mai multe amendamente ale PNL care nu au fost luate în discuţie.

La rândul său, deputatul PSD Anghel Stanciu a cerut, în numele parlamentarilor din Iaşi, o suplimentare de buget pentru acest judeţ. Intervenţia sa nu a avut succes, pentru că viceliderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Aurelia Vasile, a spus că Stanciu nu reprezintă grupul PSD, ci a vorbit în nume personal.

Intervenţiile repetate ale parlamentarilor l-au determinat pe preşedintele de şedinţă, Alexandru Pereş (PDL), să propună ca fiecare vorbitor să ia cuvântul cel mult două minute.

Liberalul Eugen Nicolăescu a intervenit, revoltat de propunerea lui Pereş, solicitând o pauză de consultări de 10 minute, pentru a dezbate propunerea democrat-liberalilor. Liderul de grup al PDL, Mircea Toader, a precizat, însă, imediat, că democrat-liberalii îşi retrag propunerea.

Deputatul PNL Horia Uioreanu a susţinut că nu există cvorum de lucru, solicitând apel nominal. Solicitarea liberalului a fost, însă, respinsă la vot.

Un alt deputat liberal, Andrei Gerea, a protestat faţă de modul în care Pereş a condus şedinţa, "punând pumnul în gură" parlamentarilor.

Până la ora 21.00 erau votate 7 articole din cele 27 ale bugetului.

Horia Uioreanu a revenit la microfon în jurul orei 21.00 şi a susţinut că şedinţa nu este în cvorum. Reprezentantul PNL a solicitat un apel al parlamentarilor. Ulterior acestei cereri, democrat-liberalul Pereş a supus la vot rapid mai multe articole, constatând că nimeni nu mai susţine amendamente.

În câteva minute au fost votate 12 articole ale legii, fără să apară intervenţii ale parlamentarilor, astfel că parlamentarii au adoptat 26 din cele 27 de articole ale legii bugetului.

După alte câteva minute, Uioreanu a urcat din nou la tribună, solicitând apel nominal. Democrat-liberalul Ioan Oltean a susţinut, însă, că nu este nevoie de apel nominal, pentru că stabilirea cvorumului are loc doar în momentul votului final.

Şedinţa a continuat cu dezbaterea amendamentelor respinse şi a anexelor la bugetul de stat. Parlamentarii au analizat aproximativ o cincime din cele 5.000 de amendamente respinse.

În jurul orei 23.00, Horia Uioreanu a anunţat că părăseşte sala, în semn de protest faţă de modul de numărare a voturilor.

Parlamentarii au continuat şedinţa, votând, până la miezul nopţii, 14 anexe din cele 65, printre care cele privind Administraţia Prezidenţială, Senatul, Camera Deputaţilor, MAE, Cancelaria premierului, SGG, CNSAS, CNA, Curtea de Conduri şi Curtea Constituţională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici