Piteştean reţinut pentru spargerea unui geam al clădirii Casei Sindicatelor în timpul protestelor

Un tânăr a fost reţinut, luni, sub acuzaţia de de ultraj şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, el fiind unul dintre tinerii care au spart geamul clădirii Casei Sindicatelor din Piteşti şi a lovit cu pumnul în faţă un jandarm, în timpul protestelor de luni.

206 afișări
Imaginea articolului Piteştean reţinut pentru spargerea unui geam al clădirii Casei Sindicatelor în timpul protestelor

Piteştean reţinut pentru spargerea unui geam al clădirii Casei Sindicatelor în timpul protestelor (Imagine: Stefan Birlodeanu/Mediafax Foto)

"Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti au dispus reţinerea învinuitului minor O. A. (în vârstă de 17 ani), pentru o perioadă de 24 ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, urmând ca acesta să fie prezentat instanţei de judecată în cursul zilei de marţi, cu propunere de arestare preventivă", a informat, marţi, Biroul de presă al Ministerului Public.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut faptul că tânărul, în seara de luni, în jurul orelor 20.00, aflându-se în zona centrală a municipiului Piteşti (Piaţa Vasile Milea), într-un grup mai mare de protestatari, învinuitul a aruncat cu o piatră din aranjamentele ornamentale din zonă şi a spart geamul clădirii Casei Sindicatelor.

Ulterior, în aceleaşi împrejurări, în timp ce se afla în zona Oficiului Poştal Central din aceeaşi localitate, a lovit cu pumnul în zona feţei, un jandarm care se afla în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cauzându-i acestuia leziuni corporale ce necesită 15 zile îngrijiri medicale (fractură de piramidă nazală cu deplasare).

Cercetările con

tinuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor şi stabilirea răspunderii judiciare, arată sursa citată.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Argeş, adolescentul este elev la Liceul nr. 1 din Piteşti, el declarând la audieri că nu a venit cu manifestanţii, ci se afla întâmplător în zonă, astfel că s-a alăturat protestatarilor veniţi în Piaţa Vasile Milea.

Totodată, oamenii legii au stabilit că el a spart şi geamul unei unităţi de panificaţie din municipiu.

"Minorul l-a lovit cu pumnul în faţă pe şeful Serviciului misiuni din cadrul IJJ Argeş, iar ofiţerul are câteva escoriaţii şi nu are nevoie de îngrijiri medicale. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru ultraj, pentru lovirea jandarmului, şi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi va fi cercetat şi pentru distrugere, după ce proprietarii unităţii de panificaţie vor depune plângere", a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Argeş, Liviu Saia.

Adolescentul urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Liviu Saia a precizat că alţi opt manifestanţi au fost sancţionaţi pentru tulburarea liniştii publice.

De asemenea, pe parcursul protestului, un chioşc de ziare a fost dărâmat şi vandalizat de către persoane care urmează să fie identificate.

Mitingul de la Piteşti, la care au participat peste 500 de persoane, s-a încheiat după patru ore.

Protestatarii au scandat lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale, precum: "Jos Băsescu", "Băsescu asta nu e ţara ta", "Băsescu dă-ţi demisia", "Jos Guvernul".

La un moment dat, în timpul acţiunii de protest, participanţii s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar doi dintre manifestanţi l-au lovit pe şeful Serviciului misiuni din cadrul IJJ Argeş cu statut de adjunct, colonel George Şerbănică. Ulterior, cei doi au fost imobilizaţi şi duşi la audieri la Secţia 1 de Poliţie.

De asemenea, un protestatar a spart geamul unei unităţi de panificaţie din centrul municipiului, iar oamenii legii urmau să îl identifice.

Protestul nu a avut autorizaţie de desfăşurare.

Duminică, aproximativ 1.500 de persoane au protestat în Piaţa "Vasile Milea" din Piteşti, în faţa Prefecturii Argeş şi a sediului organizaţiei judeţene a PDL, oamenii cerând demisia preşedintelui şi a premierului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici