PNL va cere justiţiei să verifice cvorumul şi va ataca la CCR OUG 20 privind majorările salariale
„Grupul parlamentar PNL se va adresa justiţiei pentru a se verifica dacă a fost sau nu a fost cvorum la această şedinţă şi că s-au adoptat acte normative prin fraudara votului”, a declarat Nicolăescu, la finalul şedinţei Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, care a respins solicitarea liberalilor de reluarea a votului.
PNL va sesiza şi legea pentru creşterea salariilor la CCR de îndată ce va fi semnată de preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a mai spus Eugen Nicolăescu.
Liderul deputaţilor PNL a susţinut că majoritatea PSD-ALDE din Biroul Permanent a refuzat să ia în calcul „probele zdrobitoare” pe care liberalii le-au pus la dispoziţie pentru a proba cvorumul.
„În ciuda probelor zdrobitoare pe care le-am pus la dispoziţie majoritatea PSD-ALDE din Biroul Permanent a refuzat să se uite pe el, nici nu a vrut să ia în consideraţie faptul că sunt puşi în faţa unor documente pe care ar trebui să le analizeze şi să ia o decizie în cunoştinţă de cauză”, a spus Nicolăescu.
Deputatul PNL a contestat şi supunerea la vot a solicitării de verificare a cvorumului prin apel nominal, afirmând că în Regulament nu se specifică că se supune la vot solicitarea unui lider de grup de a se verifica cvorumul prin apel nominal.
Citeşte şi: Scandal în Parlament după adoptarea creşterilor salariale. PNL aduce acuzaţii de fraudă: În sală au fost 168 de deputaţi, nu 184/ Dragnea: Să numere, nu e treaba mea, s-o ia şi pe Anastase – FOTO, VIDEO
Citeşte şi: Guvernul atacă la Curtea Constituţională eliminarea dublei executări – la sursă şi asupra conturilor salariaţilor, lege iniţiată de liderul PNL, Alina Gorghiu
Citeşte şi: Gorghiu, după ce Dacian Cioloş a participat la mitingul PNL şi apare pe afişele electorale: Prim-ministrul nu va fi parte activă a acestei campanii