Ponta: Am auzit la Danileţ că s-ar putea să nu fie cvorum miercuri la CSM, sper să nu se întâmple

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că l-a auzit pe judecătorul Cristian Danileţ, membru CSM, spunând că este posibil ca şedinţa de miercuri, în care s-ar lua act de demisia Monei Pivniceru din magistratură, să nu aibă cvorum, Ponta precizând că speră ca acest lucru să nu se întâmple.

378 afișări
Imaginea articolului Ponta: Am auzit la Danileţ că s-ar putea să nu fie cvorum miercuri la CSM, sper să nu se întâmple

Victor Ponta (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Sper ca miercuri (să ia act de demisie-n.r.), pentru că am auzit deja pe la domnul Danileţ că s-ar putea să nu fie în cvorum, s-ar putea să plece, ca să nu o numească (preşedintele interimar, ministru-n.r.), ceea ce chiar cred că e ruşinos pentru un mod de a acţiona al unor judecători de la CSM. Cum adică? Să fugă de la CSM ca să n-aibă cvorum. Sper să nu se întâmple", a spus prim-ministrul.

Premierul a spus că Mona Pivniceru le-a cerut membrilor CSM să se întrunească luni pentru a lua act de demisia sa, iar aceştia au stabilit că şedinţa va avea loc miercuri. "Aici nu mai este vorba de a aproba ceva, e vorba de luat act de demisie pentru că la demisie nu mai aprobi. Demisia iei act de ea. N-au putut să ia astăzi act, o să ia miercuri", a spus Ponta.

Cu toate acestea, el şi-a exprimat temerea că unii membri ai CSM ar putea lipsi de la şedinţă şi nu se va constitui cvorumul.

Premierul a declarat că speră ca miercuri să fie luată în discuţia Plenului CSM cererea Monei Pivniceru de demisie din magistratură, astfel încât, după îndeplinirea tuturor procedurilor, în seara aceleiaşi zile, aceasta să depună jurământul ca ministru al Justiţiei.

Mona Pivniceru, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a demisionat, luni, din magistratură, după ce, în 8 august, şi-a depus la CSM demisia din funcţia de membru ales al Consiliului, demersul survenind propunerii premierului Victor Ponta de a o numi ministru al Justiţiei.

Reprezentanţii Biroului de presă al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au declarat, pentru MEDIAFAX, că cererea Monei Pivniceru de demisie din magistratura a fost întregistrată luni.

Mona Pivniceru a solicitat să se ia act de demisia ei din magistratură începând cu data de 20 august, au precizat reprezentanţii CSM.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici