Moţiunea împotriva ministrului Sănătăţii a fost respinsă

  • Moţiunea depusă de PSD împotriva ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu a picat, miercuri, la vot.
  • Din 304 parlamentari, 161 au votat „împotrivă” şi 140 „pentru”, moţiunea fiind respinsă.
  • Liderul de grup al PSD din Camera Deputaţilor, Alfred Simonis, a propus mai devreme ca votul pentru moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu să fie secret.
879 afișări
Imaginea articolului Moţiunea împotriva ministrului Sănătăţii a fost respinsă

Moţiunea împotriva ministrului Sănătăţii a fost respinsă 

Moţiunea împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a picat la vot: au fost 161 de voturi „împotrivă”, 140 „pentru” şi o abţinere.

Moţiunea a fost depusă de PSD după tragedia de la Institutul Naţional „Matei Balş”, social-democraţii fiind de părere că ministrul Sănătăţi trebuie să răspundă pentru ceea ce s-a întâmplat la acest spital.

De cealaltă parte, Voiculescu a spus, în timpul dezbaterii care a avut loc luni că spitalul a fost condus mai bine de 20 de ani de Adrian Streinu Cercel, care este, în prezent, senator PSD.

Deputatul PSD Alexandru Rafila consideră că, dacă votul ar fi fost secretizat, mulţi dintre parlamentarii PNL şi chiar şi unii din USR ar fi votat în favoarea moţiunii împotriva lui Vlad  Voiculescu.

Premieră în Parlament: PSD a cerut vot secret pe moţiunea împotriva lui Voiculescu

Simonis şi-a motivat solicitarea prin faptul că prim-vicepreşedintele PNL a ameninţat cu excluderea din partid al liberalilor care vor vota pentru moţiune.

„Potrivit art. 23, alin. 5, vă solicit să supuneţi votului plenului Camerei Deputaţilor ca votul la moţiunea simplă împotriva domnului ministru al Sănătăţii să fie dat prin vot secret. Procedura este foarte simplă. (...) Evident se supune votului această solicitare. Dacă plenul doreşte ca votul să fie la vedere, poate fi făcut la vedere, dacă doreşte să fie secret, poate fi secret. E adevărat, avem o problemă: votul poate fi secret doar pe sistemul de cartele din sala de plen (...). Având în vedere că prim-vicepreşedintele PNL a ameninţat cu excluderea parlamentarii PNL care vor vota conform propriei conştiinţe, cred că e de bun simţ ca acest vot să fie secret. Dacă aveţi încredere în colegii dvs., supuneţi la vot secret”, a spus liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor.

La rândul său, liderul grupului PNL, Gabriel Andronache, a spus că nu există temei pentru această solicitare.

„Asistăm de 2 săptămâni la tot soiul de inovaţii regulamentare promovate de liderul grupului PSD. Este pentru prima dată când se solicită ca o moţiune să fie supusă votului secret. În mod evident nu există niciun temei pentru a face lucrul acesta. Bineînţeles că nu vom accepta o asemenea procedură pentru că ea nu este regulamentară. Moţiunea se supune dezbaterii şi votului deschis, aşa cum s-a procedat întotdeauna.”, a spus liderul grupului PNL.

Solicitarea PSD a picat la vot. Au fost 124 de parlamentari care au votat pentru secretizarea votului pe moţiune, 153 împotrivă şi şi doi s-au abţinut.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici