Premierul Dacian Cioloş: România şi Polonia trebuie să fie doi actori proactivi în UE şi nu doar receptori de idei/ Premierul Poloniei:Politica de migraţie actuală nu a avut efecte pozitive, fenomenul trebuie prevenit

Premierii român şi polonez au declarat, sâmbătă, că cele două ţări au puncte comune legate de negocierile privind ieşirea Marii Britanii din UE, Szydlo arătând că trebuie începute discuţiile pentru un nou tratat european, în timp ce Cioloş a susţinut că pot fi făcute reforme şi fără un nou tratat.

707 afișări
Imaginea articolului Premierul Dacian Cioloş: România şi Polonia trebuie să fie doi actori proactivi în UE şi nu doar receptori de idei/ Premierul Poloniei:Politica de migraţie actuală nu a avut efecte pozitive, fenomenul trebuie prevenit

Premierul Dacian Cioloş: România şi Polonia trebuie să fie doi actori proactivi în UE şi nu doar receptori de idei/ Premierul Poloniei:Politica de migraţie actuală nu a avut efecte pozitive, fenomenul trebuie prevenit (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ Hepta)

În cadrul conferinţei de presă, organizată după intâlnire, premierul Cioloş a spus că România şi Polonia îşi vor armoniza poziţiile privind pregătirea negocierilor, în cadrul Brexit, subliniind că ambele ţări sunt interesate de menţinerea liberei circulaţii a persoanelor şi forţei de muncă în Marea Britanie, astfel încât atât românii, cât şi polonezii care lucrează acolo să îşi continue activitatea şi să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi până acum, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Totodată, Dacian Cioloş şi a exprimat încrederea că impactul bugetar al ieşirii Marii Britanii din UE să nu fie semnificativ, iar bugetul să rămână consistent, ca să se poată continua finanţarea programelor de coeziune şi a politicii agricole comune, care au cele mai mari fonduri alocate.

“În ceea ce priveşte viitorul Uniunii Europene, ieşirea Marii Britanii este un moment de cotitură, la câţiva ani după ce în UE a existat o extindere consistentă. Viitorul trebuie construit în jurul punctelor comune, reformarea să vină mai mult pe aşteptările cetăţenilor europeni. Pot fi adoptate măsuri, fără modificarea tratatelor, care să ducă la îmbunătăţirea funcţionării instituţiilor europene, iar politicile comune trebuie redefinite ca să răspundă mai bine cerinţelor de azi. România şi Polonia trebuie să fie doi actori proactivi în UE şi să nu fie doar receptori de idei. Să facem şi propuneri şi să venim, împreună, cu o abordare generatoare de soluţii”, a afirmat Cioloş.

Premierul Poloniei:Politica de migraţie actuală nu a avut efecte pozitive,fenomenul trebuie prevenit

Beata Szydło, premierul Poloniei, a declarat, sâmbătă la Gura Humorului, că politica Uniunii Europene privind migraţia trebuie schimbată, iar statele membre să nu mai fie obligate la cote de migranţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prim-ministrul Poloniei a afirmat că inclusiv votul pentru ieşirea Marii Britanii din UE este o consecinţă a politicii privind migranţii din Orientul Apropiat.

“Politica de migraţie actuală nu a avut efecte pozitive şi va trebui schimbată optica, astfel încât să fie alocate ajutoare substanţiale sau mai mari pentru prevenirea acestui fenomen. Această problemă trebuie rezolvată acolo de unde a apărut. Polonia va creşte sprijinul financiar pentru ajutor umanitar. De ce am avut un referendum (pentru ieşirea Marii Britanii din UE – n.r.) şi a avut succes? Clasa politică să-şi pună întrebări şi să tragă concluzii din asta”, a declarat ea.

Beata Szydło a adăugat că Polonia militează pentru schimbare politicii UE privind refugiaţii şi pentru întârirea înţelegerii cu Turcia.

“Acordul UE-Turcia trebuie să fie mai eficient şi trebuie normalizată situaţia. Am militat pentru un compromis pentru schimbarea politicii de migraţie, pentru schimbarea opticii. Nu vom mai fi de acord cu cote de alocare, ca statele membre să fie puse să preia anumite cote obligatorii de migranţi. În această privinţă, toate statele ue trebuie să ajungă la un compromis”, a mai spus premierul Poloniei.

Dacian Cioloş, a primit-o, sâmbătă dimineaţa, la Gura Humorului, pe Beata Szydło, premierul Poloniei, cei doi discutând, printre altele, despre viitorul Europei după Brexit, iar delegaţia oficială urmează să viziteze Voroneţul şi să aibă o întâlnire cu minoritatea poloneză din judeţul Suceava.

Cei doi premieri au abordat aspecte legate de dezvoltarea relaţiilor bilaterale, în contextul Parteneriatul Strategic existent între cele două ţări. De asemenea, au avut un schimb de vederi cu privire la principalele teme de actualitate ale agendei europene, cum ar fi viitorul Europei în contextul votului în favoarea Brexit, bugetul UE şi procesul de revizuire a Cadrului Financiar Multianual, la jumătatea perioadei, cooperarea în domeniul securităţii şi interesul ambelor ţări pentru consolidarea relaţiei transatlantice, dar şi evoluţiile din vecinătatea estică a Uniunii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici