Preşedintele irakian ar putea face o vizită la Bucureşti

Publicat: 26 01. 2011, 15:16
Actualizat: 06 11. 2012, 13:02

„Cei doi au discutat despre pregătirile viitoarei vizite a preşedintelui şi ministrului de Externe (ai Irakului – n.r.) în România”, se arată în comunicatul MAE irakian publicat pe site-ul acestei instituţii.

Potrivit acestei surse, ministrul Zebari i-a urat bun venit ambasadorului român, cei doi discutând de asemenea despre ultimele evoluţii apărute în relaţia bilaterală.

Zebari i-a transmis lui Iacob Prada mulţumirea sa pentru poziţia României în asistenţa acordată Irakului.

La rândul său, ambasadorul român a exprimat dorinţa Guvernului român de a semna un acord de protejare şi încurajare a investiţiilor şi de cooperare economică, scopul fiind consolidarea relaţiilor bilaterale româno-irakiene.