Prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur, care ar fi refuzat să preia atribuţiile lui Vasile Blaga, nu va participa la şedinţa foştilor democrat-liberali

Prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur, care ar fi refuzat să preia atribuţiile lui Vasile Blaga, nu va participa, sâmbătă, la şedinţa în care se vor reuni foştii democrat-liberali pentru a alege viitorul copreşedinte al PNL, întrucât pleacă la un târg în Germania.

1747 afișări
Imaginea articolului Prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur, care ar fi refuzat să preia atribuţiile lui Vasile Blaga, nu va participa la şedinţa foştilor democrat-liberali

Prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur nu va participa la şedinţa foştilor democrat-liberali (Imagine: Bogdan Stamatin/ Arhiva Mediafax Foto)

Surse liberale au declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că prim-vicepreşedintele PNL, Gheorghe Flutur, care ar fi refuzat să preia atribuţiile lui Vasile Blaga, nu va participa la şedinţa de sâmbătă în care se vor reuni foştii democrat-liberali pentru a desemna viitorul copreşedinte al PNL.

Conform surselor citate, Gheorghe Flutur urmează să conducă o delegaţie din judeţul Suceava care pleacă la Munchen, în Germania, pentru a participa la un târg de investiţii în parcuri industriale.

Participarea la acest târg a fost decisă de Consiliul Judeţean Suceava în luna august, iar din delegaţie fac parte şi reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, ai Universităţii "Ştefan cel Mare” şi ai Primăriei Siret, care vor prezenta oportunităţile de investiţii în judeţul Suceava.

Viitorul copreşedinte al PNL va proveni din rândul prim-vicepreşedinţilor fostului PDL, declara, vineri, secretarul Executiv al liberalilor, Cristina Trăilă, potrivit căreia sâmbătă, la ora 15:00, va avea loc o şedinţă, urmată de o întrunire a Biroului Politic al PNL pentru a valida noul copreşedinte.

Surse din PNL declarau, vineri, pentru MEDIAFAX, că Vasile Blaga “ţine morţiş” ca Adriana Săftoiu să preia funcţia de copreşedinte care revine fostului PDL, după ce Gheorghe Flutur a refuzat să preia atribuţiile demisionarului Blaga.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici