Proiect: "Ziua Memorială a Holocaustului Romilor-Samudaripen", comemorată pe 2 august

Un deputat al minorităţilor, Daniel Vasile, a depus la Senat un proiect pentru instituirea "Zilei Memoriale a Holocaustului Romilor- Samudaripen", pe 2 august, data la care vor fi organizate acţiuni culturale, simpozioane, mese rotunde şi acţiuni cu tematică specifică.

282 afișări
Imaginea articolului Proiect: "Ziua Memorială a Holocaustului Romilor-Samudaripen", comemorată pe 2 august

Proiect: "Ziua Memorială a Holocaustului Romilor-Samudaripen", comemorată pe 2 august

"Se instituie Ziua Memorială a Holocaustului Romilor- Samudaripen, care se comemorează în fiecare an, în ziua de 2 august. Anual, cu proilejul comemorării, se organizează acţiuni culturale, simpozioane, mese rotunde şi acţiuni cu tematică specifică, dedicate acestei zile. Ministerul Culturii, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, acordă sprijin de specialitate pentru organizarea şi desfăşurarea manifestărilor ocazionate de acest eveniment", prevede propunerea legislativă iniţiată de Daniel Vasile, deputatul Partide Romilor "Pro-Europa" şi semnată de mai mulţi parlamentari ai PSD, UDMR, ALDE, PNL şi PMP.

Potrivit iniţiativei, Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiofuziune va trebui să difuzeze în cadrul programelor special destinate minorităţilor naţionale, manifestările dedicate acestei zile.

Proiectul de lege defineşte noţiunea de "samudaripen" astfel: "Samudaripen este un termen în limba romani care se referă la genocidul împotriva romilor în cel de-al Doilea Război Mondial, în timpul holocaustului. Acţiunile de exterminare în cadrul samudaripen-ului au fost mult mai puţin studiate, şi nu numai în ultimii ani, comunitatea romă a început să ceară recunoaşterea ca victime ale holocaustului în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Cuvântul -samudaripen- înseamnă <<ucidere în masă>> în limba romani".

Prin comemorarea acestei zile este recunoscut genocidul comis împotriva romilor în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, conform expunerii de motive a iniţiativei.

"Comemorarea crimelor împotriva umanităţii şi a încălcărilor extrem de grave ale drepturilor omului este esenţială pentru susţinerea cauzelor păcii, reconcilierii, democraţiei şi drepturilor omului în Europa. În conformitate cu obligaţia României de a respecta valorile fundamentale ale UE, democraţia şi statul de drept, obligaţie monitorizată de Comisia Europeană, propun adoptarea proiectului de lege pentru comemorarea Zilei de comemorare a Holocaustrului împotriva romilor-Samudaripen-ul pentru recunoaşterea genocidului comis împotriva romilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu ocazia zilei de 2 august", arată iniţiatorul în expunerea de motive a proiectului de lege.

Potrivit propunerii legislative, 2 august este desemnată drept Ziua Memorială a Holocaustului Romilor, recunoscută internaţional.

"Data de 2 august este desemnată Ziua Memorială a Holocaustului Romilor pentru că în noaptea de 2 august 1944, în lagărul de concentrare de la Auschwitz II Birkenau, cei 2897 de membri de etnie romă rămaşi în viaţă din aşa numitul -lagăr al ţiganilor- au fost exterminaţi în camerele de gazare. N-au existat supravieţuitori romi sau sinti în lagărele de concentrare de la Auschwitz. Josef Mengele a manifestat interes în mod deosebit pentru romi şi i-a supus unor experimente îngrozitoare. În conformitate cu Rezoluţia Parlamentului European din 15 aprlie referitoare la Ziua internaţională a romilor-atitudini antiţigăneşti în Europa şi recunoaşterea de către UE a zilei de comemorare a genocidului împotriva romilor în al Doilea Război Mondial, s-a stabilit o zi europeană de comemorare a victimelor genocidului romilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 2 august- Ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor", conform sursei citate.

De asemenea, iniţiativa arată că peste 25.000 de romi au fost deportaţi, în România, în vederea exterminării.

"Conform estimărilor, cel puţin 500.000 de romi au fost exterminaţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de regimul nazist şi de alte regimuri şi aliaţii acestora, iar în anumite ţări a fost exterminată peste 80% din populaţia de etnie romă. În România, peste 25.000 de romi au fost deportaţi în vederea exterminării în Transnistria în aceeaşi perioadă, dintre care aproximativ o jumătate au supravieţuit", mai precizează sursa citată.

Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat, primă cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici