Tensiuni între liberali și social-democrați pe tema reformei pensiilor magistraților. Raluca Turcan îl acuză pe Sorin Grindeanu că ar avea informații „pe surse” din interiorul Curții Constituționale, după ce acesta a afirmat că reforma pensiilor magistraților ar fi fost respinsă pe fond de CCR.
„Ar fi interesant de aflat de unde știe un lider politic acest lucru, în condițiile în care comunicatul CCR nu precizează nimic, iar judecătorii nu se pot pronunța înainte ca o decizie să fie făcută publică”, a scris Turcan într-o postare pe rețelele sociale.
Ea sugerează că informațiile ar putea proveni „direct de la judecătorii numiți la CCR de PSD, care au blocat reforma”.
Turcan susține că poziția lui Grindeanu ar demonstra „cât de adâncă este rețeaua de influență lăsată de PSD în sistem”, un sistem „pe care l-am apărat în Parlament și în stradă împotriva apucăturilor de subordonare de către PSD Dragnea”.
„E ipocrit ca PSD să invoce azi «responsabilitatea» în fața unei reforme pe care tocmai oamenii săi o subminează. Justiția se construiește prin lege, cu respect față de contribuabili și față de principiul echității.(…) În final, ministrul liberal l-a provocat pe Grindeanu să explice „cum se face că, de fiecare dată când apare o reformă care atinge privilegii, apar și «sursele» din interiorul sistemului care o anunță moartă din fașă”, a mai afirmat Turcan.
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, susține că proiectul pensiilor speciale de la CCR ar fi fost respins și pe fond. El a spus că are informația pe surse.
Proiectul pentru reforma pensiilor magistra’ilor a fost respins deoarece nu a fost îndeplinită o procedură, iar judecătorii CCR nu au analizat conținutul documentului.