Rectificarea bugetară adaugă 24,5 miliarde de lei la deficit, dar cheltuielile sunt esenţiale. Cum explică ministrul de Finanțe
This browser does not support the video element.
„Nu mai avem aceleaşi ipoteze pe care le-am avut la începutul anului, nu mai avem o creştere economică de 2,5%, avem o creştere proiectată de 0,6%. Bineînţeles că toate aceste lucruri schimbă foarte mult ecuaţia de asamblare a bugetului”, a explicat Nazare.
Ministrul a precizat că aproximativ două treimi din sumele adăugate se referă la cheltuieli esenţiale: asistenţă socială, sănătate, salarii şi pensii – toate fiind cheltuieli obligatorii pe care statul trebuie să le acopere.
O parte importantă din sumele alocate acoperă dobânzile la datoria publică, care au crescut accelerat în prima parte a anului şi se ridică la aproape 54 de miliarde de lei, cu o sumă de acoperire de aproximativ 12 miliarde.
Restul cheltuielilor se referă la acoperirea nevoilor de investiţii, în special în zona Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), unde sumele s-au echilibrat în august, conform evaluărilor de la începutul anului.
Noua ţintă de deficit ajunge la 8,4%, iar Nazare a subliniat că adoptarea rectificării bugetare înaintea Consiliului Miniştrilor de Finanţe din 10 octombrie transmite un semnal foarte bun către Comisia Europeană şi către pieţe: „că ne menţinem angajamentele, că ceea ce spunem, facem, şi că schimbăm atitudinea în privinţa evaluării bugetelor”.
Ministrul a anunţat că discuţiile pentru construcţia bugetului de stat pe 2026 vor începe în noiembrie, pe alte coordonate, astfel încât toate cheltuielile, inclusiv cele de investiţii şi cele esenţiale, să fie prinse din start pentru a evita rectificări majore ca cele de acum.