Rușii au schimbat strategia. Atacă benzinăriile din Kiev pentru a speria populația
Capitala Ucrainei a intrat într-o nouă etapă a războiului. Potrivit The Guardian, atacurile rusești s-au intensificat și vizează, în premieră, benzinăriile. Pentru prima dată, mai multe stații de carburanți din Kiev au fost vizate de drone propulsate cu motoare cu reacție. Trei astfel de obiective au fost lovite în decurs de numai două zile.
Atacurile de vineri dimineață s-au soldat cu cel puțin două persoane ucise și 12 rănite, conform primarului Kievului, Vitali Klitschko.
O altă benzinărie a fost atacată joi. Atacurile au avut loc în timp ce străzile orașului erau aglomerate. Toate cele trei benzinării aparțin companiei de stat Ukrnafta.
Urmările atacurilor asupra benzinăriilor
Una dintre explozii a avut loc la o benzinărie din cartierul Pochaina, în nordul Kievului. Martorii au relatat că trei persoane au fost rănite în urma deflagrației: administratorul unei spălătorii auto din apropiere, soția acestuia și șoferul unei mașini care trecea prin zonă.
Autoturismul a fost grav afectat și a rămas pe marginea drumului, cu geamurile sparte și urme de sânge pe scaune.
Martorii au spus că au auzit două explozii. Autoritățile locale au afirmat ulterior că benzinăria a fost ținta unui atac dublu. O a doua lovitură a fost lansată asupra aceleiași zone după primul atac.
„Probabil că aceasta este una dintre cele mai dificile perioade ale războiului, pentru că viața este ca un montagne russe. Simți că viața este în permanență pe muchie de cuțit”, a declarat Anastasiia Demchenko, o femeie de 30 de ani care lucrează la o companie de livrări aflată vizavi de benzinărie.
„Nu există niciun obiectiv militar”
Sergiy Fedorenko, șeful interimar al Naftogaz, compania-mamă a Ukrnafta, a condamnat atacurile și a susținut că benzinăriile nu reprezintă obiective militare.
„Nu există și nu poate exista niciun obiectiv militar în spatele unor astfel de atacuri. Este teroare îndreptată împotriva populației civile, împotriva oamenilor pașnici”, a declarat Fedorenko.