Sebastian Burduja este primul român distins cu „Emerging Global Leader Award 2025” de Harvard Kennedy School
Distincția, acordată din 2001, este una dintre cele mai înalte recunoașteri ale Universității Harvard și vizează lideri tineri care s-au remarcat prin impact și leadership în domeniul politicilor publice. Sebastian Burduja a fost apreciat pentru activitatea sa ca ministru al Energiei și fost ministru al Cercetării, precum și pentru experiența sa la Banca Mondială, unde a activat în calitate de expert.
„Această distincție mă onorează și mă obligă să merg mai departe”, a transmis Burduja într-o postare pe Facebook, dedicând premiul României și tuturor celor care l-au susținut de-a lungul parcursului profesional și academic.
Premiul reprezintă o recunoaștere internațională a performanței românești în leadership public și reconfirmă potențialul tinerilor lideri formați în România și educați în marile centre universitare ale lumii.