Șeful CNAIR: „Mobilizare bună și pe șantierul lotului 2 al Autostrăzii Focșani-Bacău”

Publicat: 20 11. 2025, 14:48
Actualizat: 20 11. 2025, 15:01

„Mobilizare bună și pe șantierul lotului 2 al Autostrăzii Focșani-Bacău (A7)! Constructorul român (UMB Spedition) este mobilizat pe cei 38,78 km dintre Domnești Târg și Răcăciuni cu 1500 de muncitori și 600 de utilaje, care desfășoară în momentul de față următoarele lucrări: așternere mixturi asfaltice; umpluturi cu balast; taluzări cu pământ vegetal; montare stâlpi pentru panourile fonoabsorbante, armare și cofrare fundații pentru stâlpi panouri; aplicare de hidroizolații; montare lise parapet metalic; lucrări de iluminat la pasajul peste DN 2 și CF 500, canalizări branșamente; amenajare de perdele forestiere; relocări rețele electrice; amenajare Nod rutier Adjud”, este mesajul postat de Pistol pe pagina de Facebook.

Acesta mai spune că stadiul fizic pe întreg șantierul este de 90%, iar sectorul de 17 kilometri, până la Adjud, care se dorește a fi dat în circulație în acest an, a ajuns la un progres de aproximativ 95%.

Valoarea contractului pentru construcția acestui lot se ridică la 2,48 miliarde de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin PNRR.

Anul viitor, în funcție și de finalizarea lucrărilor și pe celelalte sectoare ale A7, se va putea circula pe aproximativ 375 kilometri de autostradă de la București la Pașcani (A3 și A7).