Senator care candida la alegerile prezidențiale din Columbia a murit după ce a fost împușcat

Publicat: 11 08. 2025, 14:46

Senatorul columbian și candidat la președinție Miguel Uribe, care a fost împușcat în iunie, a decedat din cauza rănilor, a confirmat familia sa luni, scrie The Guardian.

Senatorul în vârstă de 39 de ani a fost împușcat în cap în timpul unui miting din 7 iunie de către un minor. Uribe a fost internat la Clinica Fundației Santa Fe din Bogota.

Președintele Columbiei, Gustavo Petro, a insistat anterior că ar trebui deschisă o anchetă privind decizia de reducere a echipei de securitate a lui Uribe, spunând că numărul membrilor a fost redus de la șapte la trei în ziua tragediei.

Politicianul, care aparținea opoziției de dreapta, a fost atacat pe 7 iunie, la Bogotá. După mai multe intervenții chirurgicale, acesta nu și-a revenit.

Soția sa, Maria Claudia Tarazona, a scris pe rețelele de socializare: „Îi cer lui Dumnezeu să îmi arate calea de a învăța să trăiesc fără tine. Odihnește-te în pace, dragostea vieții mele, voi avea grijă de copiii noștri.”

Mama politicianului, ucisă în 1991

Familia lui Uribe este bine cunoscută în politica din Columbia. Mama sa, jurnalista Diana Turbay, a fost ucisă în 1991, în timpul unei operațiuni eșuate de salvare, după ce fusese răpită de cartelul din Medellín, condus de Pablo Escobar. Bunicul său matern, Julio César Turbay, a fost președintele Columbiei între 1978 și 1982.

Cariera lui Uribe a fost una rapid ascendentă. La 25 de ani, a devenit consilier municipal în Bogotá, unde s-a remarcat prin criticile dure la adresa actualului președinte al țării, Gustavo Petro, pe atunci primar al capitalei. În 2022, a câștigat un loc în Senat, candidând sub sloganul „Columbia pe primul loc”.