Senator USR: Primarul Capitalei trebuie ales de bucureşteni, nu la masa verde, în debara
Liderul senatorilor USR, Ştefan Pălărie, declară, la RFI, că decizia privind alegerile pentru Primăria Bucureştiului trebuie luată cât mai rapid şi transparent.
„Noi spunem limpede şi clar că primarul trebuie să fie ales de bucureşteni, nu la masa verde a unora, în debara, în care să decidă ca un candidat unic, aşa cum s-a propus o perioadă lungă de către PSD, să aibă susţinerea tuturor partidelor. Ştim cu toţii ce faliment în linie a avut o strategie de genul acesta, de impunere a unui candidat comun”, afirmă Pălărie.
Senatorul USR precizează că „nici interimatul à la longue, până în 2028 nu este o normalitate, dar nici o chestiune în care să li se pună în faţă bucureştenilor un singur candidat nu ar fi avut cum să funcţioneze”.
Ştefan Pălărie explică de ce vrea USR un candidat comun cu PNL la alegerile pentru Primăria Bucureştiului: „Mie, personal, mi se pare că trebuie să avem în continuare o posibilă decizie de candidat de dreapta. Nu ne putem permite să ne întoarcem pe timpurile doamnei Firea, care aţi văzut ce făcea cu fondurile bucureştenilor, atunci erau fonduri, dar ele se duceau către companii municipale înfiinţate ilegal”.
Decizia privind alegerile la Primăria Bucureşti este blocată în coaliţie, după ce PSD a ameninţat că iese de la guvernare, dacă PNL şi USR vor avea un candidat comun. Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a spus că nu se poate face o „coaliţie mai mică” în cadrul coaliţiei aflate la guvernare.