Sorin Grindeanu: Avem nevoie de stabilitate, nu de noi schimbări, crize politice, eventual alte alegeri / Dragnea, lui Grindeanu: Stabilitatea unei ţări nu stă într-o persoană

Premierul Sorin Grindeanu a postat, duminică seara, pe contul său de Facebook, în contextul informaţiilor apărute privind schimbarea sa din funcţie, un apel la stabilitate şi predictibilitate, în care arată că nu e nevoie de noi „schimbări”, noi „crize politice” şi „eventual alte alegeri”.

4654 afișări
Imaginea articolului Sorin Grindeanu: Avem nevoie de stabilitate, nu de noi schimbări, crize politice, eventual alte alegeri / Dragnea, lui Grindeanu: Stabilitatea unei ţări nu stă într-o persoană

Sorin Grindeanu: Avem nevoie de stabilitate, nu de noi schimbări, crize politice, eventual alte alegeri / Dragnea, lui Grindeanu: Stabilitatea unei ţări nu stă într-o persoană

„România are astăzi în faţă mai multe oportunităţi, care ne pot îndrepta decisiv pe drumul progresului şi prosperităţii. Dar pentru asta avem nevoie de stabilitate şi predictibilitate. Votul din decembrie 2016 ne-a arătat că şi românii vor acelaşi lucru: un Guvern cu largă susţinere parlamentară şi stabil. Această încredere pe care ne-au acordat-o românii nu poate fi înşelată cu noi schimbări, noi crize politice, eventual alte alegeri - într-un cuvânt INSTABILITATE”, a scris Grindeanu pe Facebook.

El a arătat că vizita lui Klaus Iohannis în SUA a relansat parteneriatul strategic cu SUA, iar întâlnirile pe care le-a avut în Israel, Austria, Franţa şi Croaţia şi contactele cu oficiali UE fac parte din acest efort de a merge în aceeaşi direcţie, aceea de a arăta că România este capabilă să-şi respecte promisiunile şi că investitorii pot avea încredere în România.

„Depinde de noi să arătăm că suntem o naţiune unită şi determinată să meargă pe drumul cel bun. Cred că dialogul între Preşedinţia României, Senat, Camera Deputaţilor si Guvern este important. Ca români, avem în faţă aceste oportunităţi. Doar trebuie să avem suficientă maturitate politică şi viziune să şi profităm de ele. De aceea, România are nevoie de stabilitate si predictibilitate!”, a adăugat Grindeanu.

Primarul general Gabriela Firea a descris, sâmbătă, un scenariu privind schimbarea integrală a Guvernului Grindeanu, în care majoritatea parlamentară actuală îi va prezenta şefului statului un nou candidat de premier, care ar putea fi o femeie din actualul Executiv sau din Parlament.

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat, săptămâna trecută, că raportul de evaluare a implementării programului de guvernare va fi finalizat duminică seara, el menţionând că va merge în CExN al PSD săptămana viitoare, cu o propunere, iar CExN va decide privind măsurile care vor fi luate.

„Duminică seara sper ca raportul să fie gata. Este un raport amplu. Nu este evaluarea miniştrilor, este evaluarea implementării programului de guvernare, care este de fapt obiectivul acestei evaluări şi luni, marţi, miercuri vom discuta probabil şi cu miniştrii şi cu primul-ministru şi la finalul discuţiilor vom prezenta o decizie în CExN”, a spus Dragnea.

El a arătat că există întârzieri în implementarea programului şi trebuie identificate cauzele.

„Cel mai important este programul de guvernare, să vedem dacă sunt întârizeri în implementarea programului – şi din păcate se pare că sunt. Să vedem care sunt cauzele – dacă sunt generate de unii membri ai Guvernului, de mecanismele interne de funcţionare a Guvernului, de anumiţi funcţionari din ministere. După ce vedem cauzele, atunci o să propunem şi măsuri, pentru că dacă ne concentrăm doar la schimbarea unor membri ai Guverului, şi cauzele rămân aceleaşi, o să fim în aceeaşi situaţie”, a spus Dragnea.

El a spus că săptămâna viitoare va avea loc CExN al PSD, fiind o „săptămână importantă”.

„Nu plec în Turcia, nu plec nicăieri. Săptămâna viitoare este o săptămână importantă. CExN cred că ar trebui să aibă loc săptămâna viitoare, de asta nu discut despre nicio vizită”, a mai spus Dragnea, care a arătat că va merge în CExN cu o propunere ca urmare a finalizării raportului de evaluare.

„Deocamdată nu ştim dacă vom propune schimbări în Guvern, indiferent despre cine ar fi vorba din Guvern”, a mai susţinut liderul PSD.

Dragnea a susţinut, totodată, că schimbarea Guvernului Grindeanu nu va genera o criză politică, dar a adăugat: „Dar nu cred că ajungem acolo. Sau...cine ştie?”.

Liderul PSD i-a transmis, tot săptămâna trecută, preşedintelui Klaus Iohannis, asigurări în mod „direct şi public” privind faptul că nu se va întâmpla nimic în ţară în timpul vizitei acestuia în SUA, asigurările fiind făcute în contextul informaţiilor privind remanieri sau chiar schimbarea Guvernului.

Liderul PSD Liviu Dragnea i-a răspuns, duminică seara, premierului Sorin Grindeanu, care făcea un apel la stabilitate şi predictibilitate, în contextul informaţiilor apărute privind schimbarea sa din funcţie, că stabilitatea unei ţări nu stă într-o persoană.

„Azi noapte am vorbit ultima oară cu premierul. Rămân puţin suprins de declaraţie, dar cu tot calmul pe care îl am spun că e greu să îmi spună mie cineva că eu nu ţin la stabilitatea unei ţări. Nimeni nu poate să-mi spună lucrul ăsta”, a spus Dragnea la România Tv, întrebat despre apelul lui Grindeanu.

El a dat exemplul perioadei alegerilor şi a campaniei, când au existat momente tensionate şi „o nervozitate mare”.

„Eu nu am marşat atunci la a stimula, la a incita, la a adopta anumite acţiuni care ar fi degenerat în instabilitate. Sunt destul de responsabil. Îi mulţumesc premierului pentru grija pe care o poartă pentru stabilitate”, a spus Dragnea.

El a arătat, referindu-se la afirmaţia premierului privind „alte alegeri”, că nu este cazul şi nu este vorba de a avea alte alegeri.

„În afară de aceste afirmaţii, predicţii, ar trebui să ne uităm la programul de guvernare. Săptămâna viitoare vom adopta decizii în CExN – poate fi o decizie ca Guvernul să rămână aşa cum e, sau pot apărea schimbări”, a mai spus Dragnea.

El l-a ironizat pe Grindeanu, arătând că nu are experienţa politică a acestuia, dar atrăgându-i atenţia că stabilitatea unei ţări nu stă într-o persoană.

„Eu nu am experienţa politică a premierului. (...) Eu nu am vorbit de persoane în campanie. Stabilitatea unei ţări nu stă într-o persoană”, a subliniat Dragnea.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici