Sorin Grindeanu, după discuțiile cu patronatele și IMM-urile: „Este nevoie de măsuri fiscale urgente, pentru că multe firme deja s-au închis, iar altele au în plan să facă concedieri”

Publicat: 01 04. 2026, 17:09
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, sustine o conferinta de presa in Bucuresti, marti, 9 decembrie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a făcut câteva precizări după întâlnirea cu reprezentanții patronatelor și ai întreprinderilor mici și mijlocii, în cadrul căreia a analizat problemele actuale ale mediului de afaceri.

Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, acesta a spus că situația economică pune presiune tot mai mare pe firme, iar autoritățile trebuie să reacționeze rapid.

„Astăzi am avut un dialog foarte bun cu reprezentanţii patronatelor şi cei ai întreprinderilor mici şi mijlocii. Mediul de afaceri aşteaptă, pe bună dreptate, ca statul să le fie un partener real de dialog, iar toate măsurile care se iau să se facă prin consultarea partenerilor sociali”, a transmis Sorin Grindeanu pe Facebook.

Acesta a explicat că firmele se confruntă cu dificultăți destul de grave, iar costurile ridicate afectează activitatea economică. În opinia sa, una dintre cele mai mari probleme în acest moment o reprezintă prețul carburanților, care influențează cheltuielile companiilor.

„În prezent, cea mai mare problemă este cea a prețului carburanților. Este nevoie de măsuri fiscale urgente, pentru că multe firme deja s-au închis, iar altele au în plan să facă concedieri”, a scris Sorin Grindeanu.