Sorin Grindeanu: Situația în partid și în țară este dificilă. PSD va acționa după un plan bazat pe realitate
This browser does not support the video element.
„N-am venit să vă țin un discurs triumfalist. Nu am de gând să fiu populist. Situația în partid și în țară este dificilă. Iar asta reclamă responsabilitate, nu show. Aș spune că este o ecuație complicată, care cere mult mai mult decât sunt unii obișnuiți să dea. Ea cere empatie, adevăr și curaj. Congresul nostru nu este o simplă adunare, ci un moment de bilanț și de asumare. Nu vin în fața dumneavoastră să vă propun iluzii, ci să vă ofer o certitudine: PSD va acționa după un plan , bazat pe fapte și construit pe nevoile reale ale oamenilor. Cred că mulți dintre dumneavoastră știu că sunt obișnuit să lucrez cu lucruri exacte. Din acest motiv nu pot fi demagog”, spune Sorin Grindeanu.
El le-a propus delegaților PSD „un plan bazat pe realitate”.
„O să vă spun cu sinceritate unde suntem și unde vrem să ajungem. Îmi asum această candidatură nu pentru o funcție, ci pentru a da o nouă direcție. Nu mai vreau un PSD reactiv, plăpând și care doar răspunde la atacuri. Vreau un PSD care dă tonul, care are soluții și care oferă speranță reală. Nu mai vreau un PSD care se rușinează în fața criticilor Dreptei”, adaugă el.