Sorin Grindeanu susţine că indemnizaţiile de conducere trebuie să ţină cont de performanţa economică a ţării

Premierul Sorin Grindeanu a declarat marţi că până la sfârşitul lui iunie va fi adoptată legea salarizării unice. Acesta a spus că indemnizaţiile de conducere trebuie să ţină cont de cum merge economia ţării.

719 afişări
Imaginea articolului Sorin Grindeanu susţine că indemnizaţiile de conducere trebuie să ţină cont de performanţa economică a ţării

Sorin Grindeanu: Indemnizaţiile de conducere trebuie să ţină cont de performanţa economică a ţării (Imagine: ALEXANDRA PANDREA/ MEDIAFAX FOTO)

"Trebuie să existe o piramidă corectă. Acesta este scopul salarizării unice. Responsabilitatea pe care o au bugetarii să fie reflectată în nivelul de salarizare. Eu sunt optimist că vom reuşi. Termenul limită este până la sfârşitul trimestrului II, conform programului de guvernare. Îmi doresc ca cei care au dincolo de salariu acea indemnizaţie pentru funcţii de conducere să fie legată direct de performanţa economică a României. De exemplu, salariul primului ministru să fie de patru ori salariul mediu pe economie. Dacă economia creşte, îţi creşte şi ţie venitul. Dacă scade îţi scade venitul. Este unul dintre principiile salarizării unice. Sperăm ca la sfârşitul lunii iunie să avem această lege", a declarat Sorin Grindeanu.

Acesta a spus că au existat anumite sentinţe ale instanţelor, care au aşezat anumite categorii sociale lângă această piramidă. În această perioadă trebuie să se ţină cont de toate lucrurile.

În 2018, anvelopa salarială este de 38 de miliarde de lei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici