Sorin Grindeanu vrea o nouă lege a salarizării, dar salariile demnitarilor nu sunt o prioritate. Ce spune despre salariul minim pe economie
This browser does not support the video element.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă, că România are nevoie de o nouă lege a salarizării unitare, care să corecteze diferențele și nedreptățile din sistem.
Liderul social-democrat a spus că majorarea salariilor demnitarilor ar trebui să fie ultimul lucru avut în vedere prin această lege, iar documentul trebuie discutat cu toți partenerii sociali, cu patronatele și cu sindicatele.
Întrebat dacă anul viitor ar putea fi adoptată o nouă lege a salarizării și dacă aceasta ar aduce majorări pentru toate categoriile de angajați, inclusiv pentru demnitari, Grindeanu a exclus că aceasta ar fi prioritatea principală.
„Acesta este ultimul lucru pe care trebuie să-l facă această lege unică a salarizării. România, în schimb, are nevoie de o lege de acest tip. Nu mi-am schimbat punctul de vedere. Știți că acest lucru îl spuneam și în vară. Dar preocuparea nu trebuie să fie cea legată de, în niciun caz, trebuie să fie ultimul lucru, cea legată de salariile demnitarilor”, a declarat liderul PSD.
Sorin Grindeanu a fost întrebat și dacă ia în calcul ca, la începutul anului viitor, să readucă în discuție legea salarizării unitare.
„V-am spus că eu cred că România are nevoie de o lege a salarizării unitare. Asta încât să încadrăm lucrurile pe o piramidă corectă, să eliminăm anumite nedreptăți care se găsesc în acest moment sau există. Și da, e nevoie să existe o lege care să fie discutată cu toți partenerii sociali. Fie că vorbim de patronate, fie că vorbim de sindicate”, a afirmat Sorin Grindeanu.
Ce spune Grindeanu despre majorarea salariului minim
Liderul PSD a fost întrebat și dacă România își permite majorarea salariului minim brut pe economie de la 4.325 de lei la 5.000 de lei, așa cum cer confederațiile sindicale care urmează să discute astăzi cu Guvernul această propunere.
El a spus că decizia trebuie analizată pe baza datelor financiare, iar discuțiile concrete ar trebui să aibă loc după ce va fi cunoscut bugetul.
„Cred că trebuie să discutăm așa cum am spus și în cazul pensiilor. Dar acolo e obligatoriu să existe această indexare a pensiilor și să discutăm aplicat atunci când vom avea bugetul. Și asta va fi, eu sper undeva, să începem să discutăm undeva la sfârșitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie”, a declarat președintele PSD.
Potrivit acestuia, înainte de discuțiile despre buget, trebuie să fie prezentată execuția financiară de la finalul lunii octombrie, pentru a putea fi analizat deficitul. Șeful PSD a spus că raportul ar urma să fie disponibil în aproximativ două săptămâni.
„Pentru că până atunci trebuie să existe următorul lucru. Trebuie să existe în vreo două săptămâni acel raport financiar care să cuprindă execuția la sfârșitul lunii octombrie. Să vedem deficitul la sfârșitul lunii octombrie, pentru că eu consider că de atunci a fost preluat acest guvern”, a spus liderul social-democrat.
„Să vedem și înțeleg că în ședința de guvern, domnul prim-ministru le-a cerut miniștrilor, că în termen scurt, să trimită din partea fiecărui minister tot ceea ce ține de cheltuielile și de sumele care sunt necesare pe de-o parte pentru funcționare până la sfârșitul anului, pe de altă parte pentru facturi, investiții, lucruri care nu au fost prinse în acest moment în buget. Și știu că asta le-a cerut primul ministru în ședința de guvern. Deci undeva, de asemenea, la mijlocul acestei luni, va exista și prognoza de toamna a Comisiei Europene”, a adăugat Grindeanu.