Stoica: Îl invit pe Tăriceanu la dezbatere despre liberalism sau rămâne la nivel de replici golăneşti

Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica a delcarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că îi transmite premierului Călin Popescu Tăriceanu invitaţia să participe la o dezbatere pe tema liberalismului, iar dacă va accepta, liderul PNL va da dovadă că "nu rămâne la nivelul schimbului de replici golăneşti".

64 afișări
Imaginea articolului Stoica: Îl invit pe Tăriceanu la dezbatere despre liberalism sau rămâne la nivel de replici golăneşti

Stoica: Îl invit pe Tăriceanu la dezbatere despre liberalism sau rămâne la nivel de replici golăneşti (Imagine: Mediafax Foto)

"Am luat act de declaraţia actualului preşedinte al PNL şi am fost dezamăgit să constat că a coborât dialogul politic la un nivel suburban", a declarat vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica, referitor la afirmaţiile făcute de preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, la Costineşti, prin care i-a calificat pe democrat-liberali ca fiind "proşti" şi "o adunătură" de conjunctură, care va avea o existenţă efemeră.

"PDL, de la înfiinţare şi până în prezent, a fost preocupat să îşi contureze în primul rând identitatea doctrinară, atât prin programul politic cât şi prin dezbaterile pe care le-a organizat, din 15 decembrie 2007 şi până în prezent, demonstrând că invită la un dialog de idei şi de programe politice, şi nu la un schimb de replici golăneşti", a arătat Stoica.

În acest context, vicepreşedintele PDL i-a transmis premierului Călin Popescu Tăriceanu o invitaţie la o dezbatere organizată în Bucureşti pe tema liberalismului.

"Îl invit personal pe Călin Popescu Tăriceanu să participe la dezbaterea pe care o organizează Institutul de Studii Populare miercuri, 10 septembrie 2008, cu tema Liberalismul şi dialogul dintre liberalism şi conservatorism, în cadrul doctrinei populare. Dacă domnul Tăriceanu doreşte să aibă o intervenţie în cadrul acestei dezbateri, îl asigur că îl voi înscrie în program", a menţionat el.

Valeriu Stoica a ţinut să precizeze că "răspunsul pozitiv la această invitaţie ar face o dovadă că actualul preşedinte al PNL doreşte să se ridice la nivelul dialogului de idei şi programe politice, iar nu să rămână la nivelul schimbului de replici golăneşti".

"Aştept răspunsul premierului la această invitaţie", a mai spus Stoica.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici