„Sughiț foarte des de la înjurături” – INTERVIU Ping-Pong cu deputatul Mihai Ghigiu, PSD
Deputatul PSD și președintele Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților, Mihai Ghigiu, răspunde rapid și sincer într-un interviu tip ping-pong despre provocările politice, educație, cultură, energie verde și rolul tinerilor în societate. Cu umor și sinceritate, dezvăluie chiar și momente neașteptate… cum ar fi sughițurile provocate de înjurături.
Reporter: Numele complet?
Mihai Ghigiu: Alexandru Mihai Ghigiu.
Reporter: Studii și funcția actuală?
Mihai Ghigiu: Sunt deputat în Parlamentul României și sunt absolvent de studii doctorale la SNSPA.
Reporter: Numiți trei politicieni români pe care îi admirați.
Mihai Ghigiu: Români… ok, asta poate să fie complicat, să mă duc puțin în istorie: Constantin Titel Petrescu, că tot sunt social-democrat, Ion Rațiu și Ion Iliescu.
Reporter: Un mit despre politicienii tineri care vă deranjează.
Mihai Ghigiu: Că nu au experiență, ceea ce este adevărat, însă de multe ori energia, entuziasmul și chiar capacitatea lor de a se adapta la nou cred că pot face diferența.
Reporter: De ce ar trebui un tânăr să nu dea scroll când aude de politică?
Mihai Ghigiu: Și dacă dă, și dacă nu dă, politica vă va influența viața, așa că de preferat este să fii atent la politică, să încerci să influențezi politica sau politicianul, decât să dai scroll și, oricum, să fii afectat.
Reporter: Care e diferența dintre putere și responsabilitate?
Mihai Ghigiu: Puterea presupune că poți să îți exerciți asupra unui grup, asupra unei persoane, influența, încât persoana respectivă să facă ceva. Responsabilitatea presupune să îți și asumi ceea ce ai făcut, să îți și asumi ceea ce i-ai convins pe alții să facă. Puterea fără responsabilitate cred că naște, în cele mai multe cazuri, abuz.
Reporter: Ce funcționează în România mai bine decât cred majoritatea oamenilor?
Mihai Ghigiu: Sunt multe lucruri care funcționează bine, nu știu, aș da un exemplu care iese cumva din aria mea, dar uite, de exemplu, ne plângem de criza energetică, dar, în același timp, România este una dintre performerele Uniunii Europene în ceea ce privește energia verde. Anul trecut am fost, împreună cu Spania, printre primele state în materie de energie verde.
Reporter: Ce carte ar trebui să fie lectură obligatorie pentru orice politician?
Mihai Ghigiu: Să întrebi un profesor asta e greu. Aș fi zis „Principele” de Machiavelli, dar aș recomanda „Ferma animalelor” de Orwell, mi se pare că mai ales pentru tinerii politicieni e foarte interesantă.
Reporter: Cum i-ați schimba părerea unui tânăr care crede că „toți politicienii sunt la fel” în douăzeci de secunde?
Mihai Ghigiu: I-aș cere să își facă timp să meargă cu mine o săptămână, zi de zi, și sunt convins că cel puțin parțial îi schimb părerea.
Reporter: Ce sfat i-ați da unui tânăr care vrea să intre în politică?
Mihai Ghigiu: Să fie curajos, să fie insistent și să aibă răbdare. Nu neapărat răbdare să treacă douăzeci de ani, însă să aibă răbdare să facă pași solizi și să nu facă salturi foarte mari.
Reporter: Cum separați critica onestă de atacul gratuit?
Mihai Ghigiu: În momentul în care cineva te critică, îți dă argumente, îți recunoaște și când ai făcut lucruri bune. În momentul în care te critică doar ca să te critice, nimic din ceea ce ai făcut nu contează, doar te critică.
Reporter: Ce lucru/gest mic spune cel mai mult despre un lider?
Mihai Ghigiu: Empatia liderului, faptul de a se opri, spre exemplu, să discute cu cineva dintr-o instituție, cu cineva pe stradă, cred că spune foarte mult despre un lider. Liderul trebuie să îi asculte pe ceilalți.
Reporter: Alături de ce politician din toate timpurile v-ar plăcea să luați prânzul?
Mihai Ghigiu: Jimmy Carter.
Reporter: Care e cea mai ciudată întrebare primită de la studenți?
Mihai Ghigiu: Dacă sughiț foarte des de la înjurăturile celor care pică la examenele mele.
Reporter: Dacă sistemul politic românesc ar fi un restaurant, ce fel de mâncare ar servi cel mai des?
Mihai Ghigiu: Tocăniță cu de toate, avem în politica românească absolut toate felurile de oameni politici.
Reporter: Ce vreți ca oamenii să spună despre dvs. atunci când nu sunteți în cameră?
Mihai Ghigiu: Că nu mi-am pierdut calitatea de om dincolo de a fi politician sau orice altceva. Cred că nu trebuie să ne pierdem umanitatea. Dacă oamenii rămân cu impresia despre mine că sunt om, eu mă declar mulțumit.
Reporter: Vă rog să alegeți un politician român și să îi adresați o întrebare.
Mihai Ghigiu: O să aleg o doamnă și o să o aleg pe doamna Raluca Turcan, colega mea deputat, fostă ministră a culturii, și aș întreba-o ce am putea face noi, oamenii politici, mai mult, astfel încât educația și cultura să fie cu adevărat puse în practică, nu doar pe hârtie și în declarații.