Tăriceanu, despre dosarul Vosganian: Şi reducerea TVA la pâine este un complot

Publicat: 07 10. 2013, 18:09
Actualizat: 14 04. 2020, 07:13

„Vreau să-i semnalez procurorului de caz următorul lucru: Guvernul a luat recent decizia de a micşora TVA la pâine. Această decizie favorizează industria pâinii, păi să se pornească la treabă pentru că este un complot mare, care vizează o parte mare din economie şi, ca atare, ministrul de Finanţe, ministrul Bugetului ar trebui sigur puşi sub anchetă, da?”, a afirmat Tăriceanu.

Liberalul a susţinut că este obligaţia sa nu numai morală, dar şi politică, de a interveni în subiectul legat de solicitarea DIICOT în cazul Vosganian, întrucât a fost prim-ministru la acea vreme.

„Fără nicio ezitare la vremea respectivă am aprobat nota pe care ministrul Vosganian a supus-o atenţiei Guvernului, pe baza căreia a luat deciziile care se impuneau pe cale de consecinţă. Decizii care, doresc să subliniez, erau şi atunci considerate şi astăzi decizii de politică economică. Nimic altceva, nicio componentă penală”, a declarat Tăriceanu.

Fostul premier a susţinut că Vosganian nu este învinuit pentru fapte penale, ci pentru decizia de politică economică de a subvenţiona un sector economic.

„Este cel puţin datoria mea, dacă nu a întregului Senat, să ceară Procurorului general şi CSM să se aplece cu seriozitate asupra acestor aspecte (…) Nu-l apăr pe colegul meu Varujan Vosganian sau pe ministrul senator Vosganian, apăr aici un principiu, şi anume, principiul neimixtiunii puterii judecătoreşti în legislativ”, a susţinut Tăriceanu.