Tăriceanu, despre excluderea partidului său din ALDE Europa: Subiectul este folosit în scopuri electorale/ Ce spune despre cererea DNA

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, că subiectul privind excluderea partidului său din ALDE Europa este folosit de liderul grupului ALDE din PE, Guy Verhofstadt, în scopuri electorale.

1022 afişări
Imaginea articolului Tăriceanu, despre excluderea partidului său din ALDE Europa: Subiectul este folosit în scopuri electorale/ Ce spune despre cererea DNA

Tăriceanu, despre excludereapartidului său din ALDE Europa: Subiectul este folosit în scopuri electorale

Guy Verhofstadt cere excluderea Partidului dumneavoastră din ALDE Europa, aţi discutat cu liderii Alde Europa şi influenţează în vreun fel campania dvs.

„Domnul Verhofstadt cred că ştie foarte bine cum ştiu şi eu şi anume că în momentul în care emiţi anumite păreri, ele trebuie să fie fundamentate, ele trebuie să se refere la nişte elemente precise. Când vorbeşte despre statul de drept sau ameninţările la adresa statului de drept în România, trebuie să facă nişte referiri concrete, aşa cum şi ceilalţi lideri europeni văd că evită să facă. Altfel acest subiect nu este de resortul grupului parlamentar, este de resortul Consiliului ALDE care va avea prima şedinţă de abia la sfârşitul lunii iunie, iar până atunci subiectul este folosit, probabil, de Verhofstadt în scopuri electorale pentru că toţi sunt în campanie electorală şi are nevoie de un subiect, poate pentru propriul electorat”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, joi la Parlament, întrebat dacă a discutat cu liderii ALDE Europa despre excludere şi dacă influenţează acest lucru campania partidului său.

Acesta a adăugat că subiectul nu îl influenţează în niciun fel, precizând că nu ia în calcul schimbarea familiei europene a ALDE România.

Reacţia lui Tăriceanu vine în contextul în care purtătorul de cuvânt al ALDE european, Didrik de Schaetzen, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că este foarte probabil ca problema excluderii ALDE România din ALDE Europa să se regăsească pe agenda întâlnirii statutare a formaţiunii europene, din 28 iunie, în Elveţia.

Prima oară a fost abordată tema exluderii partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu din ALDE Europa, în luna noiembrie a anului trecut, la Madrid, apoi la Berlin, la începutul lunii februarie a acestui an. Acum, după o scrisoare adresată, cu o lună în urmă, de către liderul grupului ALDE din PE Guy Verhofstadt. subiectul ar putea fi din nou pe ordinea de zi a ALDE Europa, la întrevedere din 28 iunie, în Elveţia.

Va fi transmisă şi o invitaţie către ALDE România pentru a participa la întâlnirea din iunie.

Tăriceanu, despre cererea DNA : Am transmis Comisiei juridice să urgenteze elaborarea unui aviz

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, joi, că le-a transmis membrilor din Comisia juridică să urgenteze elaborarea unui aviz în privinţa solicitării DNA de începere a urmăririi penale în cazul său.

„Colegii mei din senat şi din Comisia juridică ştiu, le-am transmis solicitarea mea ca să urgenteze elaborarea avizului pe care trebuie să îl prezinte plenului şi le-am declarat că eu sunt dispus în orice moment să vin în faţa plenului pentru a-mi prezenta punctul de vedere”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, joi la Parlament.

El a afirmat că nu are recomandări cum să voteze senatorii în această privinţă.

„Nu le-am făcut niciun fel de recomandare cum să voteze pentru că cred că fiecare are experienţa politică necesară şi cred că este capabil să analizeze dosarul în aşa fel încât să-şi facă o părere proprie”, a conchis preşedintele Senatului.

Comisia juridică a Senatului a depăşit termenul limită pentru depunerea raportului asupra cererii DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu. Potrivit unei decizii a Biroului Permanent, raportul trebuia dezbătut până pe 2 aprilie.

Deşi s-au întrunit în şedinţă, membrii Comisiei juridice au părăsit sala, marţi, iar solicitarea DNA nu a mai putut fi dezbătută din lipsă de cvorum.

În acest context, Biroul Permanent al Senatului va trebui să dispună un nou termen pentru depunerea raportului.

DNA a solicitat Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu. Procurorii au anunţat că preşedintele Senatului este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici