Tomac: Indexarea pensiilor, aplicată după evaluarea bugetului și discuții cu Comisia Europeană
This browser does not support the video element.
„Obiectivul nostru este să respectăm persoanele vârstnice din această țară, care așteaptă de foarte mult timp să le fie indexate pensiile. (…) Evident că urmează să mai facem o evaluare, să discutăm cu cei de la Comisia Europeană, dar optimismul nostru ne încurajează să privim o asemenea măsură ca și posibilă, începând de la 1 ianuarie 2027”, a afirmat premierul desemnat Eugen Tomac, sâmbătă, într-o intervenție la Antena 3 CNN.
Acesta a adăugat că măsura ar putea fi aplicată în funcție de spațiul bugetar disponibil.
„Ținând cont de sumele de deficit bugetar pe care le-am asumat, este esențial să fim predictibili, pentru că măsurile pe care le vom propune nu vrem să surprindă pe nimeni. Și, așa cum am spus, obligația noastră este ca, în termen de una-două luni maxim, să avem o evaluare corectă a bugetului”, a spus Tomac.
El a subliniat că o eventuală creștere a pensiilor va fi corelată cu inflația, conform legislației în vigoare, însă decizia finală va fi luată după analiza completă a bugetului.
„Absolut va fi corelată cu inflația, exact cum prevede legea. În clipa în care vom avea datele exacte, cel mai probabil în jurul cifrei pe care ați anunțat-o dumneavoastră (n.r.: 10%), vom lua această măsură. Dar, repet, după ce vom face o evaluare extrem de serioasă, astfel încât să nu afecteze bugetul de stat. Dar ținta noastră este aceasta și este o necesitate”, a mai precizat premierul desemnat.