Iniţial, Traian Băsescu a refuzat să comenteze, în momentul în care a fost solicitat să vorbească pe marginea raportului Comisiei parlamentare de anchetă.
”Eu cred că sunt atât de ridicoli cu aceste concluzii, încât nu merită o reacţie a mea”, a spus acesta.
Acesta a mai spus că nu a avut ”curiozitatea” să citească raportul întocmit de Comisia de anchetă pentru alegerile prezidenţiale din 2009, însă a dat asigurări că, la acel moment, scrutinul nu a fost fraudat în favoarea sa.
”Alegerile nu au fost fraudate în favoarea mea, iar acest lucru este dovedit de faptul că, în timp ce noi am avut un singur om în secţiile de votare, deci PDL-ul, ei au fost reprezentanţi din şase partide, toţi împotriva candidaturii mele şi susţinători ai lui Geoană. Cum putea acel un om să fure buletine de vot”, a replicat Băsescu.
Băsescu a conchis spunând că speculaţiile apărute pe marginea acestui subiect sunt ”de proastă calitate”.
Citeşte şi: RAPORTUL Comisiei de anchetă: Băsescu şi Guvernul Boc au întreprins acţiuni concrete pentru FRAUDAREA alegerilor din 2009/ „Aflarea adevărului în privinţa acuzaţiei de implicare a SRI şi DNA nu s-a putut realiza”
Citeşte şi: Kelemen: Soluţia găsită în cazul Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş este temporară. Vom relua procedura de înfiinţare a şcolii
Citeşte şi: Rectificarea bugetară anunţată ca fiind „pozitivă” este de fapt pe minus. De unde a luat bani Guvernul
Citeşte şi: Dragnea, întâlnire cu ambasadorul SUA, Hans Klemm: Am discutat despre misiunea economică americană şi legile justiţiei