Traian Băsescu: Există un truc prin care Dăncilă poate fi invitată la Summitul de la Sibiu

Traian Băsescu a declarat că este un truc prin care Viorica Dăncilă ar putea fi invitată la lucrările Consiliului European la Summitul de la Sibiu, precizând că cei din Consiliu ar putea să cheme premierul român să prezinte rezultatele Preşedinţiei Consiliul UE.

2923 afișări
Imaginea articolului Traian Băsescu: Există un truc prin care Dăncilă poate fi invitată la Summitul de la Sibiu

Băsescu: Există un truc prin care Dăncilă poate fi invitată la Summitul de la Sibiu

„La Sibiu doamna Dăncilă nu va merge. Nu are cum pentru că nici Preşedinţia rotativă a Consiliului UE nu poate încălca Tratatul de la Lisabona. Există un truc care se poate face. Spre exemplu, Consiliul European poate chema, cum ar fi pe şeful Curţii de Conturi Europene. Deci acest truc există să fie invitată doamna Dăncilă în Consiliu să fie întrebată ce a făcut Consiliul UE ce au făcut miniştri Consiliului UE, ce dosare au închis, deschis. Dar nu l-am văzut făcut niciodată. E un eveniment de imagine cu greutatea lui politică pentru că se va da o declaraţie, dar care nu va fi capitală. Probabil va fi despre viitorul UE”, a afirmat Traian Băsescu, duminică la postul B1 TV.

Fostul preşedinte a adăugat că nu are de ce să existe un conflict între şeful statului Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă şi PSD pe această temă, fiindcă Tratatul de la Lisabona stipulează clar cine poate participa la Summit.

„Nu are de ce să fie conflict. Consiliul European este reglementat prin Tratatul de la Lisabona. Acolo există câte un singur scaun pentru fiecare ţară şi pe el nu se poate aşeza decât cel care prin Constituţia ţării respective are dreptul de reprezentare. Mai este un aspect. În Consiliul European trebuie să se ajungă uneori la compromisuri. Asta ar însemna că oricine altcineva ar fi acolo are nevoie de un mandat de la preşedinte. Preşedintele nu are nevoie de un mandat pentru a participa la o decizie multilaterală. Degeaba se supără pesediştii. Eu am participat la 19 astfel de Consilii informale, pentru că la fiecare şase luni, în preşedinţia fiecărei ţări se face un Consiliu informal pe teritoriul statului care deţine Preşedinţia”, a explicat Băsescu.

Acesta a mai vorbit despre ce implică un astfel de Summit informal, adăugând că de regulă rezultatul unei asemenea reuniuni este o declaraţie de bune intenţii care probabil va fi despre viitorul UE, însă care nu va fi una obligatorie pentru implementarea de către celelalte instituţii europene.

„De regulă de la Summiturile informale iese câte o declaraţie de bune intenţii care nu e obligatorie pentru structurile UE. Spre exemplu, concluziile de la Summiturile dela Bruxelles, decizionale să spunem, concluziile care pot fi 10-15 probleme care au fost discutate, acelea trebuie operaţionalizate, pentru că acest Consiliul European dă direcţionări, iar Comisia Europeană trebuie să reglementeze. Ce necesită un act normativ e preluat de CE, face un proiect. El este dat către Consiliul UE. Proiectul e dat simultam şi PE şi la un moment dat, pentru că este prin Tratatul de la Lisabona s-a stabilit co- decizie, dacă cele două părţi nu se înţeleg, atunci la un moment se face o negociere între PE şi Consiliul UE, unde sunt miniştrii”, a conchis Traian Băsescu.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri că este nemulţumită de atitudinea Preşedinţiei, care nu a lansat o invitaţie către premier pentru participarea la Summit-ul de la Sibiu din data de 9 mai, afirmând că acesta este de fapt mesajul transmis liderilor europeni.

La o zi distanţă, şeful Executivului a spus că nu se roagă de nimeni să fie invitată la Summitul de la Sibiu şi a văzut opiniile potrivit cărora nu pot participa şi premierul şi preşedintele, însă a dat exemplul altor evenimente unde alte state UE au avut mai mulţi reprezentanţi.

Summitul şefilor de stat sau de guvern din UE, care va avea loc pe 9 mai la Sibiu, este cel mai aşteptat eveniment politic european în perioada deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE. În acest context, liderii europeni vor discuta despre noua agendă a UE pentru 2019-2024.

Summitul informal al şefilor de stat sau de guvern din UE va fi găzduit de preşedintele Klaus Iohannis iar preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, va prezida reuniunea. La eveniment vor participa lideri din 27 de state membre UE, preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, şi preşedintele Parlamentului European (PE), Antonio Tajani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici