Bucureștiul ar putea rămâne fără transport public de noapte. Primăria analizează propunerea STB
Remus Borza, reprezentantul consorțiului de administratori judiciari ai STB, propune eliminarea transportului public de noapte din București, din cauza costurilor ridicate și a încasărilor reduse.
Potrivit acestuia, STB alocă 78 de autobuze și troleibuze și aproximativ 175 de șoferi pentru aceste curse, iar transportul de noapte generează pierderi importante. Doar 9.000 de călători plătesc lunar pentru transportul de noapte, deși numărul total al utilizatorilor este estimat la 100.000.
„9.000 ori 3 lei înseamnă cât? Fabuloasa sumă de 27.000 de lei. 27.000 de lei înseamnă 5.000 de euro și un pic venituri din titluri de călătorie într-o lună. Doar salariile celor 175 de conducători sunt 534.000 de euro. (…) Mai înseamnă încă 700.000 de euro pe lună cost cu motorină”, a explicat Borza într-o conferință de presă susținută vineri la Primăria Capitalei.
Potrivit calculelor prezentate de Borza, transportul public de noapte costă STB aproximativ 1,2 milioane de euro lunar, în timp ce încasările din bilete sunt de numai 27.000 de lei, echivalentul a aproximativ 5.000 de euro.
Linia expres către Aeroportul Otopeni va fi menținută
În ceea ce privește linia expres 100, care asigură legătura dintre Piața Unirii și Aeroportul Otopeni, Borza a precizat că aceasta va fi menținută.
„Sigur, menținem linia expres 100, aeroport–Piața Unirii, aia va rămâne, pentru că indiscutabil e nevoie de o linie expres care să facă legătura între Aeroportul Otopeni și Unirii”, a declarat Borza.
Ciucu: Frecvența curselor de noapte ar putea fi redusă
Primarul general Ciprian Ciucu a precizat că propunerea va fi analizată împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (TPBI). Edilul a explicat că transportul de noapte presupune cheltuieli salariale suplimentare, deoarece șoferii beneficiază de sporuri, iar programul acestora trebuie acoperit ulterior de alți angajați.
„O să analizăm împreună cu TPBI și poate o să fie afectați într-o mică măsură, în sensul că frecvența se va face ceva mai mică”, a declarat Ciprian Ciucu.
O eventuală eliminare a curselor de noapte va fi supusă votului Consiliului General al Municipiului București dacă primarul general va considera că măsura este justificată.
STB, în insolvență din septembrie
STB se află în insolvență din 8 septembrie 2026, când Tribunalul București a admis cererea companiei. Societatea a încheiat anul 2025 cu datorii de aproximativ 1,72 miliarde de lei.
Datoriile totale, inclusiv cele rezultate din litigiile comerciale și alte obligații financiare, au fost estimate la aproximativ 3 miliarde de lei.