Un cont de TikTok difuzează videoclipuri falsificate cu inteligenţă artificială pentru a discredita un candidat la alegerile prezidenţiale
Contul denumit @memefacator, cunoscut şi sub numele „preafericitul”, publică materiale video de tip deepfake menite să manipuleze opinia publică şi să afecteze integritatea procesului electoral aflat în desfăşurare.
„Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile specializate, informează că, în cadrul activităţilor de monitorizare a mediului online, a fost identificat contul @memefacator (preafericitul), pe platforma TikTok, pe care au fost publicate materiale video generate cu ajutorul inteligenţei artificiale. Aceste materiale conţin elemente de dezinformare, fiind utilizate tehnici de tip deepfake cu scopul de a discredita un candidat la funcţia de Preşedinte al României. Având în vedere gravitatea conţinutului, contul a fost raportat către reprezentanţii platformei în vederea prevenirii propagării materialelor de natură să afecteze ordinea publică şi integritatea procesului electoral. Ministerul Afacerilor Interne reiterează angajamentul său în lupta împotriva dezinformării şi a utilizării abuzive a tehnologiilor digitale în scopuri manipulatorii, în special în context electoral. Totodată, MAI încurajează cetăţenii să semnaleze conţinutul suspect sau potenţial dăunător prin intermediul canalelor oficiale de comunicare”, transmite MAI.