Video Un deputat liberal a intrat în GREVA foamei invocând lipsa proiectelor pentru Centenarul Unirii: Monumentul Unirii nu este o piatră/ Dragnea: Ar trebui să găsească alte motive

Deputatul PNL Florin Roman a anunţat, luni, că a intrat în greva foamei, cerând Guvernului să aloce bani pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri, liberalul urmând să nu mai părăsească Palatul Parlamentului pe durata protestului.

300 afișări

“Am luat decizia de a intra în greva foamei, a fost o decizie grea, nu a fost o decizie luată peste noapte. Să ne întoarcem puţin în istorie şi să ne amintim că în urmă cu 100 de ani foarte mulţi români mureau la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, câtă frunză şi iarbă şi deschideau drumul spre ceea ce noi, ca români, ne-am dorit întotdeauna - România Mare. Atunci un guvern aflat la putere, responsabil, a avut inteligenţa să adune provinciile româneşti să se nască România Mare şi practic să avem noi teritorii. Astăzi, din păcate, ne confruntăm cu o guvernare care riscă să arunce în derizoriu tot ceea au făcut acei guvernanţi responsabili în urmă cu 100 de ani. Motivul pentru care intru în greva foamei este că am solicitat sprijin din partea statului pentru finanţarea monumentului unirii care nu este o piatră, aşa cum îl cataloghează unii şi alţii, este un monument dedicat românilor care au murit pe front pentru ca noi să trăim astăzi într-un stat naţional modern”, a declarat deputatul PNL Florin Roman, la Palatul Parlamentului.

Florin Roman a afirmat că dacă nu suntem în stare ca naţie să onorăm jertfa acelor oameni înseamnă că “nu suntem pregătiţi cu adevărat de Centenar”. Liberalul a precizat că după nouă luni de zile de “dialog surd cu reprezentanţii puterii”, nu există buget pentru Centenar, calendar de evenimente, nu există viziune.

Florin Roman a reclamat faptul că Ministerul Culturii refuză să prezinte proiectele de celebrare a Centenarului Marii Unirii.

„Nu avem niciun fel de idee despre ceea ce înseamnă Centenar, în schimb înainte de a intra în anul Centenar dinamităm România, venim în Parlament cu un proiect de modificare a Legii administraţiei publice locale în care (...) nu facilităm Centenarul, dar legalizăm limba oficială maghiară, steagurile secuieşti, inscripţile bilingve cu un an înainte de centenar. Cine îşi doreşte să arunce România în aer? Cine îşi doreşte să irite populaţia care trăieşte bine merci (...) nu este niciun fel de problemă între maghiari şi români la ora actuală, dar va fi o problemă dacă ei vor merge cu acest proiect înainte. Nu este normal să dai privilegii liderilor UDMR în prag de Centenar doar pentru că vrei să te agăţi de putere la nesfârşit, să ai susţinere parlamnetară şi pentru asta să fii în stare să vinzi bucăţi întregi din România”, a spus Roman, precizând că proiectul de lege va fi adopat tacit dacă nu este discutat în comisiile de specialitate.

Roman le-a cerut românilor care sunt solidari cu demersul său să posteze pe reţelele de socializare, la balconul casei sau la rever un tricolor. Liberalul a precizat că nu a mai fost în greva foamei şi nu ştie cât timp va rezista. „Eu sper ca presiunea cetăţenilor să îi oprească pe cei care ne guvernează să adopte modificările la legea administraţiei publice locale şi sper ca această presiune să îi determine măcar să gândească. Am impresia că unii dinte conducătorii de astăzi nu cunosc istoria”, a spus Roman.

Florin Roman a precizat că va dormi la Parlament şi că şi-a pregătit un bagaj pentru perioada următoarea, urmând ca cineva să îl ajute aducându-i lucruri de acasă atunci când va fi necesar. ”Dorm sus la grupul PNL, unde stau ziariştii. Am cărţi de citit, mi-am luat cărţi, îmi trimit oamenii din ţară cărţi, citesc. O să am şi de lucru, vreau să lucrez, voi participa la lucrările Parlamentului, lucrez la proiecte în perioada asta. (Mă voi spala-n.r.) la baia cea mai apropiată pentru că o să mă trezesc de dimineaţă când sper să nu fie foarte multă lume şi să pot să-mi fac şi eu igiena personală”, a spus Roman.

Dragnea: Roman ar trebui să găsească alte motive de protest; sunt proiecte finanţate pentru Centenar

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că deputatul Florin Roman (PNL) nu are motive întemeiate să intre în greva foamei în semn de protest faţă de lipsa proiectelor pentru celebrarea centenarului Marii Uniri, întrucât Guvernul a finanţat deja proiecte pentru Centenar.

”Mie îmi pare rău că a ajuns la situaţia asta, dar îi spun cu toată seriozitatea că poate căuta alte motive de protest pentru că nu are”, a spus Liviu Dragnea, fiind invitat să comenteze decizia lui Florin Roman.

În ce priveşte construcţia Monumentului Unirii, Dragnea a precizat că s-a decis deja unde va fi acesta amplasat, iar banii necesari au fost alocaţi la rectificarea bugetară.

În plus, Dragnea a amintit că Ministerul Dezvoltării Regionale a alocat 10 milioane de lei pentru reabilitarea Muzeului Naţional al Unirii, iar alte 34 de milioane au fost direcţionate către obiective de infrastructură din Alba-Iulia şi din Blaj.

”Noi discutăm despre măsuri deja adoptate şi finanţate de Guvern. Cred că ar trebui să găsească alte motive de protest (...) O să rog pe cineva să-i dea hârtiile astea ca să vadă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici