Video Victoria Nuland, către Bogdan Aurescu: Vă aştept la Washington - VIDEO

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, s-a întâlnit, miercuri, cu asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice, Victoria Nuland, care i-a comunicat că îl aşteaptă într-o vizită la Washington.

1458 afișări

"Sunt încântată să fiu aici. E vizita mea anuală", a declarat Victoria Nuland, la debutul întrevederii cu şeful diplomaţiei române.

Bogdan Aurescu a reamintit faptul că România este un partener-cheie al SUA, în timp ce Victoria Nuland a punctat colaborarea româno-americană în Afganistan şi în alte teatre de operaţiuni.

Totodată, Nuland i-a transmis ministrului Aurescu că îl aşteaptă la Washington, acesta replicând că şi el aşteaptă ca asistentul secretarului de de stat să revină la Bucureşti.

Anterior întrevederii cu şeful diplomaţiei, Victoria Nuland a fost primită la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis.

"Bine aţi venit! Mă bucur că aţi decis să faceţi o vizită atât de repede, în mandatul meu. Nu ştiu dacă acest lucru mi se datorează şi mie, dar mă bucur", i-a transmis preşedintele Iohannis Victoriei Nuland.

Nuland i-a răspuns lui Iohannis: "Cu siguranţă vi se datorează, am venit să vă văd".

La această oră, Victoria Nuland urmează să se întâlnească, în cadru privat, cu premierul Victor Ponta.

Victoria Nuland şi Bogdan Aurescu au subliniat necesitatea aprofundării Parteneriatului Strategic

Asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice, Victoria Nuland, şi ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, au subliniat, în cadrul întrevederii de miercuri, necesitatea aprofundării Parteneriatului Strategic, prin identificarea unor noi oportunităţi de cooperare.

Potrivit unui comunicat MAE remis MEDIAFAX, discuţiile dintre ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice, Victoria Nuland, s-au concentrat pe priorităţile şi direcţiile majore de acţiune pentru 2015 în cadrul Parteneriatului Strategic româno-american, pe evoluţiile preocupante din imediata vecinătate a României şi din regiunea extinsă a Mării Negre, cu accent asupra situaţiei din Republica Moldova şi a celei din Ucraina, în contextul crizei din sud-estul acestei ţări şi al negocierilor în curs în formatul "Normandia". De asemenea, a fost realizat un schimb de vederi pe teme de securitate globală, de interes comun, în actualul context internaţional, inclusiv problema combaterii terorismului.

Cei doi interlocutori au evidenţiat "caracterul privilegiat" al relaţiilor dintre România şi SUA, şi "au subliniat ritmul dinamic, în creştere, al Parteneriatului Strategic, ilustrat de amplitudinea sporită a cooperării pe diverse componente ale Parteneriatului Strategic, inclusiv în planul contribuţiilor comune la asigurarea securităţii regionale, euro-atlantice şi internaţionale", precizează MAE.

Bogdan Aurescu a reconfirmat interesul României privind aprofundarea şi extinderea Parteneriatului Strategic cu SUA şi a reiterat necesitatea menţinerii, şi în 2015, a unei dinamici susţinute a dialogului şi colaborării, avansând în acest sens o serie de propuneri concrete pentru amplificarea interacţiunii pe dimensiunile principale ale Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA pentru Secolul XXI, adoptată pe 13 septembrie 2011.

În ceea ce priveşte dimensiunea politico-militară şi de securitate, ministrul Aurescu a exprimat interesul României ca SUA să continue să sprijine măsurile NATO de reasigurare destinate Aliaţilor estici, precum şi implementarea completă şi în calendarul agreat a deciziilor Aliate adoptate la Summit-ul din Marea Britanie, cu un accent aparte în ceea ce priveşte Planul de Acţiune al Alianţei pentru creşterea capacităţii operaţionale (Readiness Action Plan).

Ministrul român al afacerilor externe a evocat stadiul avansat al operaţionalizării sistemului american de apărare împotriva rachetelor balistice de la Deveselu, cu termen de finalizare în cursul acestui an, proiect strategic semnificativ pentru securitatea ambelor state, precum şi pentru securitatea euro-atlantică.

Totodată, demnitarul român a reiterat importanţa numirii unui nou ambasador al SUA la Bucureşti, precum şi necesitatea înregistrării de progrese pe linia obiectivului includerii României în programul Visa Waiver.

De asemenea, cei doi interlocutori au realizat un schimb de vederi aprofundat legat de dezvoltările din imediata vecinătate a ţării noastre şi din regiunea extinsă a Mării Negre, cu accent pe Republica Moldova şi Ucraina, şi implicaţiile acestora pentru România.

La rândul său, Victoria Nuland a transmis, potrivit MAE, "aprecierea deosebită" pentru Parteneriatul Strategic cu România şi rezultatele sale importante, subliniind interesul SUA pentru aprofundarea acestuia, inclusiv prin identificarea unor noi oportunităţi de cooperare şi proiecte comune pe dimensiunile economică şi de securitate energetică, educaţie, ştiinţă, inovaţie, bună guvernare.

Asistentul secretarului de stat al SUA a evidenţiat "rolul pozitiv" pe care România îl are în regiune în sprijinirea aspiraţiilor europene ale statelor membre ale Parteneriatului Estic şi a exprimat disponibilitatea de a aprofunda cooperarea bilaterală pe dimensiunea regională, inclusiv prin avansarea unor iniţiative comune care să sprijine reformele democratice şi parcursul european ale statelor partenere din regiune.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici