Prima pagină » Politic » Băluță vrea să păstreze sectoarele: „Nimeni nu e Superman!”. Ce spune despre referendum

Băluță vrea să păstreze sectoarele: „Nimeni nu e Superman!”. Ce spune despre referendum

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Daniel Băluță, spune că Bucureștiul trebuie să colaboreze cu Ilfovul, dar fiecare să aibă autonomie. „Nimeni nu este Superman!”, este de părere edilul Sectorului 4. Dacă ajunge Dacă va conduce Capitala, Băluță vrea să fie respectat referendumul lui Nicușor Dan.
Laura Buciu
11 nov. 2025, 20:15, Politic

Băluță spune că nu trebuie să se unească Bucureștiul cu Ilfovul, dar conducerea „întotdeauna este un sport de echipă”: „Avem nevoie, ca și parte integrantă din București, de Ilfov, dar cu o autonomie din punctul acesta de vedere, cum avem nevoie și de sectoarele Bucureștiului. Nimeni nu poate să conducă singur. Nimeni nu este Superman. De aceea avem nevoie de cooperare, conlucrare”, spune Băluță la Antena 1.

Întrebat dacă vrea ca toate taxele și impozitele să fie încasate de Primăria Capitalei, Băluță a spus că „lucrul acesta nu mai este o opțiune. Este un lucru pe care oamenii deja l-au decis, astfel încât nici n-ar fi de bun simț să mă opun. Eăspunsul este un da ferm, pentru că oamenii așa au decis (la referendum – n.r.)”.

De asemenea, Băluță a spus că nu susține taxarea mașinilor la intrarea în București, pentru că „astăzi, statusul financiar al românilor, în general, este unul în suferință. Și nu cred că are nimeni nevoie de o taxe și imponzite în plus”.

În schimb, Daniel Băluță a spus că este de acord cu interzicerea mașinilor poluante în centrul Capitalei: „Obligatoriu trebuie să facem un astfel de demers. Nu mai putem să o ducem așa”.

Întrebat dacă susține preluarea Metrorex de către Primăria Capitalei, Băluță a spus că susține acest demers „dar nu în orice condiții”: „împreună cu subvenția pe care ar trebui să o primească de la Guvern”.

De asemeneam a mai spus că un obiectiv fundamental pe care îl are este preluarea CET-urilor de la Elcen.

Băluță a infirmat posibilitatrea renunțării la subvenția gigacalorie și transport public.

Despre mutarea depourilor STB din centru, la periferie, Băluță a spus că „în momentul acesta” nu se gândește la acest lucru.