Poți să ai insuficiență cardiacă chiar dacă ai testele „normale” | Noua definiție a insuficienței cardiace

Un rezultat considerat „normal” la una dintre cele mai folosite măsurători ale funcției inimii nu exclude automat insuficiența cardiacă, avertizează experții internaționali care au revizuit definiția acestei boli.

Noua definiție universală a insuficienței cardiace a fost elaborată de experți ai American Heart Association, American College of Cardiology, European Society of Cardiology și World Heart Federation, împreună cu alte organizații medicale din Statele Unite, Europa și Japonia.

55 de milioane de persoane afectate

Documentul actualizat, publicat în revista Circulation, urmărește să ofere un limbaj comun pentru definirea și clasificarea insuficienței cardiace la nivel internațional.

Insuficiența cardiacă apare atunci când o modificare structurală sau funcțională împiedică inima să pompeze sau să primească sângele în mod corespunzător.

Boala afectează la nivel mondial peste 55 de milioane de persoane și reprezintă una dintre principalele cauze de spitalizare.

Un rezultat „normal” nu exclude întotdeauna boala

Una dintre principalele modificări aduse de noul consens privește modul în care medicii interpretează fracția de ejecție.

Aceasta reprezintă procentul din sângele aflat într-un ventricul pe care inima îl elimină la fiecare contracție.

În special fracția de ejecție a ventriculului stâng este folosită de decenii pentru evaluarea funcției cardiace și pentru clasificarea pacienților cu insuficiență cardiacă.

Experții atrag însă atenția că valoarea acestui parametru nu trebuie interpretată izolat.

O fracție de ejecție aflată peste un anumit prag nu exclude automat insuficiența cardiacă, iar diagnosticul nu ar trebui stabilit sau respins doar pe baza unei singure valori.

Fracția de ejecție poate varia

Dr. Mary Norine Walsh, cardiolog și co-președinte al grupului care a elaborat documentul, a explicat că experții recomandă renunțarea la interpretarea excesiv de rigidă a valorilor fracției de ejecție.

Autorii noului consens subliniază că pragurile folosite în prima definiție universală, publicată în 2021, au fost stabilite în mod convențional. În plus, fracția de ejecție poate varia în funcție de factori precum vârsta, sexul și originea etnică.

Prin urmare, o valoare considerată normală pentru o anumită persoană nu are neapărat aceeași semnificație clinică în toate situațiile.

Medicii vor să afle și de ce s-a îmbolnăvit inima

Noua clasificare propune o schimbare mai amplă: insuficiența cardiacă nu ar trebui descrisă doar prin cât de bine pompează inima, ci și prin cauza care a dus la apariția bolii și prin modul în care aceasta evoluează.

Experții propun astfel 18 categorii de cauze, în locul unor clasificări mai generale utilizate anterior.

Printre cauzele luate în considerare se numără:

• îngustarea sau blocarea arterelor coronare
• hipertensiunea arterială
• bolile valvelor inimii
• tulburările de ritm cardiac
• infecțiile și inflamațiile
• bolile ereditare
• afecțiunile metabolice și nutriționale
• sarcina
• stresul extrem
• anumite tratamente împotriva cancerului

Importanța acestor cauze poate varia de la o regiune la alta, iar unele dintre ele pot fi trecute cu vederea atunci când clasificarea este prea generală, notează specialiștii.

Identificarea cauzei poate fi importantă deoarece, în unele situații, aceasta poate deschide posibilități pentru prevenție, tratament și chiar remisia bolii.

Pentru stabilirea diagnosticului pot fi luate în calcul mai multe tipuri de informații, inclusiv investigații imagistice, analize de sânge și, în anumite cazuri, teste genetice.

Insuficiența cardiacă se poate ameliora

O altă schimbare importantă este modul în care este privită evoluția bolii.

Noua definiție descrie insuficiența cardiacă drept o afecțiune care se poate modifica în timp. Starea unui pacient se poate agrava, dar poate exista și o perioadă de ameliorare sau chiar de remisie, indiferent de categoria în care se încadrează fracția de ejecție.

Astfel, clasificarea nu ar trebui să fie privită ca o etichetă permanentă aplicată pacientului în momentul diagnosticului.

Prevenția ar putea începe înaintea diagnosticului

Experții acordă o atenție mai mare și factorilor de risc.

O analiză citată în noul document arată că aproape 85% dintre persoanele diagnosticate ulterior cu insuficiență cardiacă aveau înregistrat cel puțin un factor de risc potențial tratabil sau modificabil în cei cinci ani anteriori diagnosticului.

Autorii consideră că această informație ar putea ajuta la identificarea mai timpurie a persoanelor aflate la risc și la intervenția înainte ca boala să ajungă într-un stadiu avansat.

Noua definiție nu este însă un ghid medical și nu stabilește singură tratamentul pacienților. Este un document de consens, menit să ofere un sistem comun pentru definirea insuficienței cardiace, identificarea cauzelor și descrierea evoluției bolii.

Viitoarele recomandări clinice urmează să fie dezvoltate pornind de la această definiție actualizată.

Scopul final al experților este ca insuficiența cardiacă să nu mai fie descrisă doar printr-o singură cifră obținută la un test, ci printr-o evaluare mai completă a pacientului: cum funcționează inima, de ce a apărut problema și cum se schimbă aceasta în timp.