Accident grav la Hunedoara: Şapte persoane, între care doi copii, rănite | FOTO
Purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, Călin Dumitrescu, a declarat, corespondetului MEDIAFAX, că şapte persoane au nevoie de îngrijiri medicale, după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit, în satul Leşnic, din comuna Veţel.
„Sunt şapte victime, dintre care doi copii, unul de opt ani şi unul de 14 ani. Accidentul a avut loc la ieşire din Leşnic, spre Ilia”, a spus Dumitrescu.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis că circulaţia se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ, pe DN 7 Arad – Deva, la kilometrul 408, în afara localităţii Leşnic, judeţul Hunedoara, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
Traficul pe sensul de mers Deva-Arad este deviat pe rute ocolitoare până la finalizarea cercetării la faţa locului.
Citeşte şi: Primăria Capitalei vrea să ofere câte 250 lei pensionarilor pentru a-şi cumpăra ochelari de vedere. Există însă un prag de pensie
Citeşte şi: Un adolescent care şi-ar fi violat fratele de 4 ani, apoi a dispărut de acasă, căutat de poliţişti
Citeşte şi: Mii de persoane, aşteptate la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare sărbătoare populară

