Administraţia Penitenciarelor critică proiectul legii pensionării: Încalcă principiile egalităţii
Într-un comunicat transmis MEDIAFAX, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) propune reformularea alineatului 1 din Dispoziţiile Finale ale proiectului noii legi a pensiilor, care va stabili veniturile foştilor militari, acestea fiind considerate pensii speciale.
„Cererile înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi se soluţionează conform normelor legale în vigoare la data încetării raporturilor de serviciu/muncă ale persoanelor solicitante”, este propunerea pe care ANP o face iniţiatorilor acestei legi.
Dacă această precizare va fi cuprinsă în forma finală a legii, toţi cei care vor beneficia de pensii speciale şi au depus deja dosarele de pensionare, vor beneficia de actualele prevederi ale legii pensiilor.
„Apreciem că prezentul proiect încalcă principiile unicităţii si respectiv al egalităţii, instituite prin articolul 2 literele a şi b din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin care, pe de o parte, se stabileşte faptul ca statul organizează şi garantează sistemul de pensii militare de stat bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi participanţii la acesta, iar pe de alta parte se asigură tuturor participanţilor la sistemul de pensii militare de stat un tratament nediscriminatoriu între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege”, se precizează în comunicatul Administraţiei Penitenciarelor.
ANP susţine că dezideratele avute în vedere la emiterea Legii nr. 223/2015 nu se vor mai atinge, deoarece reglementarea propusa va da naştere unor discrepanţe între persoanele cărora li s-au stabilit drepturile la pensie anterior şi cele pentru care se va aplica noua forma a legii.
Lia Olguţa Vasilescu a anunţat, duminică seara, că Guvernul va adopta săptămâna următoare o ordonaţă de urgenţă privind pensile militare, precizând că acestea nu vor mai creşte în funcţie de creşterea veniturilor celor aflaţi în activitate.
Potrivit proiectului de OUG prezentat de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, se modifică baza de calcul stabilită pentru pensia militară, aceasta fiind media „soldelor lunare de funcţie, de gradaţie şi solda de comandă, după caz /salariilor de funcţie, de gradul profesional deţinut, de gradaţie şi salariul de comandă, după caz, din 12 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special”, la alegere.
Legea în vigoare prevede că baza de calcul este media tuturor veniturilor brute realizate în şase luni consecutive din ultimii cinci ani, la alegere, medie la care se „adaugă un spor de până la 15% în condiţiile stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale.”
Citeşte şi: Cine sunt cei care primesc cele mai mari PENSII SPECIALE din România. Pe primul loc, magistraţii şi aviatorii. Statul român plăteşte, în prezent, peste 8.000 de astfel de pensii
Citeşte şi: Coaliţia PSD-ALDE, artificiu legislativ fără precedent, în timpul verii, când Parlamentul nu lucrează: sesiune extraordinară pentru OUG pe pensii, Elcen şi alte măsuri sociale de impact
Citeşte şi: Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu: Sunt magistraţi, inclusiv militari, cu pensii de 35.000 lei. Nu e normal, facem corecţii
Citeşte şi: Dragnea: Impactul pensiilor speciale e de 6 miliarde; dacă nu intervenim, poate ajunge la 15/ Tăriceanu, despre pensiile militarilor: E o anomalie. Pensiile ajung să fie mai mari decât salariile
Citeşte şi: DOCUMENT | Cu cât au crescut pensiile speciale în ultimii ani. O pensie de 6.000 lei a ajuns la 20.000 lei/ Scrisoare deschisă adresată liderului PSD Liviu Dragnea de către militari: „Ce nu ştie Lia Olguţa Vasilescu”
Citeşte şi: Reacţia sindicatului poliţiştilor faţă de proiectul de ordonanţă privind pensiile speciale: Cel care iese la pensie în septembrie va încasa mai puţin. Vor exista inechităţi
Citeşte şi: Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, despre pensiile militare de serviciu: Nu se va umbla la vârsta de pensionare