Purtătorul de cuvânt al IJP Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că accidentul a avut loc pe strada Bobâlna din Ploieşti, unde şoferul unui autoturism a încercat să evite o maşină şi a lovit un indicator rutier.
Indicatorul rutier a lovit în cap un băiat de 15 ani.
Cadrele medicale de la Ambulanţă l-au transportat pe adolescent la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti.

„Este vorba de un copil care a fost lovit de un semn de circulaţie. A suferit un traumatism cranio cerebral minor şi un traumatism de umăr stâng”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, dr. Daniel Nicolae, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare, cercetările fiind continuate.
Citeşte şi: FOTO Comandantul Bazei aeriene 86 Feteşti implicat într-un accident de maşină pe drumul dintre Murfatlar şi Cernavodă, două persoane au murit
Citeşte şi: Un sindicat din Administraţia Naţională a Penitenciarelor: Suntem neutri faţă de iniţiativa de graţiere
Citeşte şi: VIDEO Incendiu puternic la o fabrică din municipiul Botoşani. Există pericol de explozie
Citeşte şi: RAPORT MCV: România înregistrează progrese în reformarea sistemului judiciar şi combaterea corupţiei. Atitudinea politicienilor poate submina încrederea în justiţie FOTO DOCUMENT