Alexandru Toader ar fi încercat să sărute o studentă chemată la biroul notarial. „Mi-era teamă de consecințele unui refuz”

Publicat: 24 10. 2026, 11:47

Anchetatorii susțin că studenta răspundea mesajelor și accepta unele întâlniri de teama unor posibile consecințe asupra situației universitare.

Mesaje pe Instagram, fotografii cu vizualizare unică și cereri de a păstra secretul

Potrivit referatului, A.P. era studentă în anul I la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în anul universitar 2022-2023. Toader Ionuț Alexandru, fiul fostului ministru de Justiție Tudorel Toader, desfășura activități didactice și de evaluare la disciplina Drept civil – partea generală.

Procurorii susțin că, în perioada noiembrie-decembrie 2022, acesta ar fi contactat-o în mod repetat pe Instagram, i-ar fi trimis mesaje și fotografii cu afișare unică și ar fi invitat-o la cafea.

„Cunoscând că locuia într-un cămin aflat în apropierea biroului său, chiar i-a propus să se întâlnească înaintea cursurilor și i-a transmis că modificase special pentru ea ora unei activități didactice, pentru a avea timp să bea împreună o cafea”, se arată în referatul procurorilor.

Anchetatorii mai susțin că profesorul i-ar fi cerut în mod constant să șteargă conversațiile și să nu permită altor persoane să afle despre discuțiile dintre ei.

Potrivit documentului, studenta nu ar fi urmărit inițierea unei relații personale cu profesorul, însă îi răspundea limitat, de teamă că un refuz categoric i-ar putea afecta nota, promovarea sau transferul la forma de învățământ cu frecvență.

Referatul consemnează și declarația unei colege care ar fi văzut o parte dintre mesaje. Aceasta ar fi relatat că A.P. era deranjată de insistențele profesorului, se simțea inconfortabil și îi răspundea pentru a evita eventuale consecințe academice.

Ar fi chemat-o la notariat pentru a discuta rezultatul unui test

Potrivit procurorilor, după o activitate didactică desfășurată seara, Toader i-ar fi cerut studentei să urce singură în cabinetul său din facultate, unde ar fi inițiat o discuție cu caracter personal.

Ulterior, spre sfârșitul lunii noiembrie sau la începutul lunii decembrie 2022, după susținerea primului test parțial la disciplina predată de acesta, profesorul ar fi chemat-o la biroul notarial, invocând necesitatea discutării lucrării.

Referatul menționează că o altă martoră ar fi văzut mesajul și ar fi înțeles că invitația avea legătură cu rezultatul evaluării.

Procurorii redau explicația pe care studenta ar fi dat-o cu privire la motivul pentru care a acceptat să se prezinte la întâlnire: „Nu pentru că îmi doream să mă întâlnesc cu el, ci pentru că eram studentă în anul I, el era profesorul meu și îmi era teamă de consecințele unui refuz”.

Potrivit anchetatorilor, A. P. își dorea să obțină o notă care să-i permită transferul la forma de învățământ cu frecvență, iar posibilitatea unei note mici sau a unor dificultăți la transfer era percepută ca o amenințare la adresa acestui obiectiv.

„S-a apropiat brusc de aceasta și a încercat să o sărute pe gură”

În referat, procurorii descriu momentul întâlnirii de la biroul notarial. Potrivit documentului, toate luminile erau stinse în momentul în care studenta a ajuns acolo.

„La sosirea la biroul notarial, unde toate luminile erau stinse, Toader Ionuț Alexandru a luat-o prin surprindere întrucât s-a apropiat brusc de aceasta și a încercat să o sărute pe gură”, susțin anchetatorii.

Potrivit aceleiași relatări, A. P. s-ar fi retras imediat, făcând un pas înapoi și evitând contactul. Ulterior, profesorul ar fi invitat-o într-o încăpere din cabinetul notarial, unde se afla o canapea.

„Deși din atitudinea profesorului rezulta că acesta încerca din nou să reducă distanța fizică dintre ei, A. s-a retras și a părăsit la scurt timp biroul”, se mai arată în referat.

Procurorii apreciază că apropierea bruscă ar fi depășit stadiul unei simple invitații sau al exprimării unei intenții, întrucât ar fi fost îndreptată direct spre realizarea contactului fizic. Anchetatorii susțin că studenta a evitat sărutul prin retragerea imediată.

Ce concluzie trag procurorii din mesajele și întâlnirile descrise

În analiza juridică a faptelor, procurorii susțin că mesajele repetate, fotografiile cu vizualizare unică, invitațiile la cafea, solicitările de ștergere a conversațiilor și chemarea studentei în spații private, sub pretexte academice, ar fi făcut parte dintr-un demers de apropiere cu scop sexual.

„Pretinderea s-a realizat prin prevalarea și profitarea de autoritatea și superioritatea decurgând din funcția didactică”, se arată în referat.

Anchetatorii mai precizează că răspunsurile studentei la mesaje și prezentarea acesteia la întâlniri nu pot fi interpretate, în sine, ca acceptare a unei relații intime, ci trebuie analizate în contextul raportului dintre profesor și studentă și al temerilor privind evaluarea universitară.

Reacția lui Tudorel Toader: Este un atac la adresa mea

Într-o reacție pe rețelele de socializare, Tudorel Toader spune că acuzațiile aduse fiului lui ar fi de fapt un atac indirect la adresa sa. Fostul judecător CCR i-a luat apărarea lui Alexandru Toader.

„Este un atac la adresa mea, lovindu-se în Alexandru! În precedent, de când este cadru didactic la Facultatea de Drept, au fost mai multe episoade de atac la adresa lui”, a transmis fostul magistrat vineri, printr-o postare pe Facebook.