Amenzi record după ultimele tăieri ilegale în IOR. Comunitatea acuză: Statul stă cu mâinile încrucișate
Tăierile ilegale din zona Bulevardului Nicolae Grigorescu nr. 18, aflată la marginea parcului IOR, au stârnit din nou nemulțumirea comunității locale. Autoritățile au confirmat amenzi totale de 245.000 de lei pentru defrișarea fără aviz a 40 de arbori.
Mandatarii terenului au mai primit amenzi pentru nerespectarea măsurilor impuse și pentru refuzul de a prezenta documentele solicitate.
Defrișările se lasă cu amenzi consistente
Din amenzile aplicate, 200.000 de lei vizează defrișarea neautorizată a celor 40 de arbori. Restul de 45.000 de lei au fost acordați pentru nerespectarea măsurilor și refuzul de a furniza documentele cerute.
Potrivit administratorului public al Capitalei, Lucian Judele, sancțiunile nu se opresc aici: „La această sumă se va mai adăuga încă o amendă de 30.000 de lei”.
Locuitorii cer refacerea parcului
Reprezentanții Grupului de Inițiativă Civică IOR-Titan au apreciat reacția instituțiilor, dar cer măsuri mai ferme. „E bine că măcar unele autorități răspund solicitărilor cetățenilor atunci când copacii și spațiile verzi sunt măcelărite”, au transimis reprezentanții comunității. Potrivit Green Community, ei insistă că zona retrocedată, unde au avut loc tăieri și intervenții abuzive în ultimii ani. Ei spun că suprafața trebuie reîmpădurită și reintegrată în Parcul IOR, astfel încât spațiul verde să fie recuperat și protejat”.
Protest împotriva noilor tăieri
Duminică, zeci de oameni au protestat lângă locul noilor defrișări, afișând pancarte precum „12 hectare + defrișate și voi stați cu mâinile încrucișate”, „De partea cui e statul?” și „Vrem spații verzi!”
Reprezentanții mișcării civice „Aici a fost o pădure / aici ar putea fi o pădure” spun că locuitorii se simt tot mai vulnerabili în fața noilor tăieri. „Am fost la protest, în cea mai nouă zonă afectată de retrocedările și defrișările abuzive din Sectorul 3. Cei care au defrișat IOR-ul au început să taie copacii dintre blocuri”, au scris aceștia pe paginile de socializare.
Mărturii din mijlocul defrișărilor
Ei descriu cum localnicii au relatat momentele în care au încercat să oprească echipele de tăiere. „Oamenii ne-au povestit cum au încercat să-i oprească și despre cum se simt fără apărare în fața acestor agresori”, spun reprezentanții grupului. Locuitorii îi numesc „agresori” pe cei care au venit să le taie arborii.
Grupul civic a precizat că locuitorii s-au mobilizat pentru a-și face vocea auzită: „Ne-am întâlnit să ne cerem dreptul la spațiu verde. Am căutat de asemenea soluții și următorii pași de făcut”.
Comunitatea spune că va continua presiunea publică. „Stați aproape și veniți alături de noi, ca să cerem împreună autorităților oprirea imediată a oricărui măcel asupra naturii și a spațiului nostru comun”, au scris coordonatorii mișcării.