Americanii s-au răzgândit după jumătate de secol: nu mai susțin pedeapsa cu moartea

Publicat: 11 11. 2026, 01:04

Un sondaj Gallup a relevat că susținerea pentru pedeapsa cu moartea în Statele Unite a scăzut sub 50%, marcând prima dată, din 1971 încoace, când această practică controversată nu mai este susținută de o majoritate.

Potrivit Al Jazeera, sondajul publicat marți arată că 49% dintre respondenți se declară în favoarea pedepsei capitale pentru persoanele condamnate pentru omor, cel mai scăzut nivel din 1966, în timp ce 45% se declară împotrivă.

„Deși, din punct de vedere statistic, rezultatul este similar cu cel de 52% înregistrat anul trecut, noile date marchează prima dată, din 1971 când nivelul a fost, de asemenea, de 49%, când susținerea scade sub pragul majorității”, a transmis Gallup prin intermediul unui comunicat.

Pedeapsa cu moartea, din ce în ce mai puțin populară

Susținerea pentru pedeapsa cu moartea este în declin de decenii. Americanii se declară îngrijorați de aspecte legate de echitate, prejudecăți rasiale, costuri ridicate și riscul ca persoane nevinovate să fie condamnate la moarte.

De asemenea, decenii de cercetări academice au pus la îndoială argumentul conform căruia pedeapsa capitală ar descuraja criminalitatea. Totodată, frecvența execuțiilor care au decurs defectuos, cum a fost cazul Christa Pike, în statul Tennessee, de luna trecută, a provocat dezbateri publice.

Diferențe în funcție de vârstă și apartenența politică

Cel mai recent sondaj a scos la iveală diferențe semnificative în funcție de vârstă și apartenența politică. În timp ce 54% dintre persoanele cu vârsta de 50 de ani sau mai mult susțin pedeapsa cu moartea, acest procent scade la doar 39% în rândul celor cu vârsta sub 30 de ani.

Aproximativ 73% dintre republicani sunt în favoarea acesteia, comparativ cu 50% dintre independenți și 28% dintre democrați. În toate aceste grupuri, susținerea a scăzut în ultimele trei decenii: cu 11 puncte procentuale în rândul republicanilor, cu 29 de puncte în rândul independenților și cu 47 de puncte în rândul democraților.

Tendința se vede și în deciziile autorităților. Deși 27 de state americane mențin pedeapsa cu moartea, 23 au eliminat această practică, iar patru au suspendat-o prin ordin executiv, potrivit Death Penalty Information Center.

Multe state care au în continuare prevăzută pedeapsa capitală în legislație nu au mai efectuat nicio execuție de ani de zile. În plus, procedurile îndelungate de apel au făcut ca mulți deținuți să petreacă ani, sau chiar decenii, pe „coridorul morții”.