ASF avertizează cu privire la o escrocherie cu criptomonede care promite câştiguri garantate
Această fraudă se bazează pe crearea unor grupuri aparent active pe platforme precum WhatsApp sau Telegram, unde activitatea intensă este simulată prin utilizarea extensivă a conturilor automate (bots), iar mesajele de recrutare sunt transmise pe scară largă prin reţele sociale şi aplicaţii de mesagerie. În cadrul acestor grupuri, indivizi care se prezintă drept „mentori”, „antrenori”, „profesori” sau „consilieri în investiţii crypto” oferă semnale de tranzacţionare şi promit câştiguri sigure, încurajând investiţii iniţiale mici.
Pentru a extinde reţeaua, participanţii sunt încurajaţi să atragă noi membri (prieteni, familie sau colegi), fiind recompensaţi pentru fiecare persoană adusă. Grupurile includ adesea clasamente fictive şi premii iluzorii, menite să stimuleze implicarea şi să creeze aparenţa unei comunităţi de succes.
Persoanele sunt îndrumate să cumpere criptomonede şi să le transfere într-un „cont de tranzacţionare” la o presupusă firmă de investiţii autorizată. Pe platformă apar tranzacţii care par profitabile, menite să creeze impresia de legitimitate şi să câştige încrederea victimei, determinând-o să transfere sume tot mai mari. Când încearcă să retragă banii, li se cer taxe false (comisioane de retragere, taxe AML sau impozite inexistente), iar fondurile nu sunt niciodată returnate.
ASF recomandă:
Opriţi imediat orice comunicare cu persoanele implicate şi nu plătiţi nimic, chiar dacă vi se promite recuperarea banilor.
Verificaţi mereu dacă firmele de investiţii sunt autorizate de ASF sau de alte autorităţi europene, consultând Registrul ASF.
Nu oferiţi informaţii personale sau financiare. Intermediarii autorizaţi nu cer astfel de date prin aplicaţii de mesagerie; ei folosesc doar canale oficiale şi sigure.
Raportaţi grupurile suspecte pe WhatsApp sau Telegram şi blocaţi contactele.