Avarie puternică în Drumul Taberei: Conducta principală de apă rece s-a spart
UPDATE
În urma unei informări trimise către Mediafax, Compania Apa Nova anunță că se intervine în data de 15.06.2025, pentru remedierea unei avarii complexe survenite la rețeaua de transport a apei potabile, pe Drumul Taberei, Sector 6.
Ca urmare a avariei, s-a produs o acumulare de apă la intersecția străzilor Brașov și Drumul Taberei. Echipele intervin în regim de urgență pentru evacuarea apei de pe carosabil.
Pe parcursul intervenției, la avaria din Drumul Taberei, serviciul de alimentare cu apă către consumatori nu va fi întrerupt.
Lucrările sunt estimate a fi finalizate în cursul serii zilei de 16.06.2025.
Echipele operaționale lucrează dedicat la desfășurarea acestei lucrări, încercând să se reducă la minimum intervalul de timp destinat lucrărilor.
Pentru remedierea eficientă a avariei a fost solicitată îndepărtarea unor copaci din zona de intervenție, având în vedere că aceștia au fost plantați, fără avizul Apa Nova București, într-o zonă de exploatare a sistemului de apă potabilă.
Apa Nova cere scuze bucureștenilor pentru disconfortul creat.
Știrea inițială
„Avarie puternică în Drumul Taberei! Conducta principală de apă rece s-a spart în această după-amiază, iar cei de la Apa Nova Bucureşti, compania Primariei Generale, care administează infrastructura de apă-canal, din București, lucrează ca să o remedieze. Au oprit vana, însă, până au ajuns la locul avariei, apa s-a strâns pe trotuar și pe carosabil”, anunță Primăria Sectorului 6.
Angajații de la Salubrizare Sector 6 sprijină compania PMB și au intervenit cu vidanjele. De asemenea, cei de la ISU și de la ADPDU Sector 6 sunt pe teren.
„Spațiul verde, din zona străzii Brașov cu Bd. Drumul Taberei, a fost afectat. În plus, Apa Nova le-a cerut să defrișeze zece copaci, ca să poată săpa. Iată cum munca nostră s-a dus pe Apa Sâmbetei. Dar vom reface! Din păcate, se mai întâmplă și astfel de incidente”, transmite Primăria Sectorului 6.