Bărbat care a înjunghiat un șofer de ride-sharing în București, arestat preventiv

Publicat: 01 11. 2026, 12:53

This browser does not support the video element.

Potrivit polițiștilor, victima, un cetățean sirian în vârstă de 52 de ani, transporta prin intermediul unei aplicații de ride-sharing un bărbat și o femeie. La sosirea la destinație, șoferul i-ar fi cerut clientului plata cursei, moment în care conflictul ar fi escaladat.

Pe fondul consumului de alcool, bărbatul de 32 de ani ar fi devenit agresiv, i-ar fi adresat jigniri șoferului și l-ar fi lovit cu un obiect tăietor-înțepător în zona brațului stâng.

Polițiștii Secției 19 au fost sesizați printr-un apel la 112, în jurul orei 03:00, și au constatat că sesizarea se confirmă. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, care i-a acordat victimei primul ajutor. Ulterior, aceasta a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Inițial, agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost arestat preventiv. Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 19, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.