Băsescu: F16, singura ofertă căreia România poate să-i facă faţă din punct de vedere financiar

Publicat: 13 04. 2010, 01:21
Actualizat: 07 11. 2012, 05:24

„Nu a fost subiect de discuţie. Nu e nici atribuţia mea, nici a preşedintelui Obama să discutăm F16 legat de achiziţii. Asta e o treabă a Ministerului Apărării Naţionale. Nici vorbă, nu putea fi un asemenea subiect pe agenda discuţiilor (de la Praga – n.r.)”, a declarat Traian Băsescu.

El a mai spus că achiziţionarea avioanelor multirol F16 a fost adoptată în CSAT deoarece era singura variantă acceptabilă.

„CSAT a avut opţiunea Armatei, a adoptat-o pentru că, din punctul nostru de vedere, al civililor, era singura căreia îi puteam face faţă financiar. Nici acesteia nu-i putem face faţă financiar în mod corespunzător, pe exigenţele anunţate deja de americani, dar Ministerul Apărării intră într-un proces de negociere cu Statele Unite pentru ca plata să se facă eşalonat”, a adăugat şeful statului.

Preşedintele Băsescu a menţionat că, cel mai probabil, responsabilii din Armată şi-ar fi dorit, justificat, achiziţionarea de avioane Gripen noi, dar a primat responsabilitatea vizavi de resursele de care dispune România din acest punct de vedere.