Bucureştean de 33 de ani, reţinut pentru pornografie infantilă. Cerea poze explicite de la fetiţe
Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a lui Rafael Ioan Tufan, în vârstă de 33 de ani, pentru pornografie infantilă în formă continuată.
În 19 ianuarie, pe rolul DIICOT Sibiu s-a înregistrat o cauză penală, în urma unei sesizări depuse de tatăl unei fetiţe în vârstă de 10 ani, prin care părintele arăta că fiica sa a fost abordată pe contul acesteia de socializare de către o persoană care i-a cerut să facă şi să îi trimită fotografii în care să apară în ipostaze sexuale explicite.
În urma cercetărilor efectuate în cauză fost identificat autorul în persoana lui Rafael Ioan Tufan, în vârstă de 33 ani, din municipiul Bucureşti, iar apoi a fost făcută o percheziţie domiciliară la imobilul folosit de către acesta, unde au fost identificate şi ridicate mai multe sisteme informatice şi suporturi de stocare a datelor informatice (2 smartphone-uri şi un laptop), folosite la săvârşirea infracţiunilor.
Anchetatorii au găsit numeroase fotografii cu pornografie infantilă reprezentând fetiţe cu vârste începând chiar de la 4-5 ani în ipostaze sexuale explicite sau supuse unor abuzuri sexuale, descărcate mai ales din mediul online.
”Totodată a rezultat că inculpatul obişnuia să abordeze persoane de sex feminin minore în mediul online, prin intermediul reţelelor de socializare, pretinzând că este un tânăr de aceeaşi vârstă cu acestea.Ulterior, inculpatul încerca să le câştige încrederea, pentru ca apoi să le solicite să realizeze materiale pornografice pe care să i le pună la dispoziţie. În cursul zilei de astăzi inculpatul va fi prezentat Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile”, arată DIICOT.
Citeşte şi: Pastorala de PAŞTI. IPS Andrei Andreicuţ, mitropolitul Clujului: UNIREA, visul de generaţii al românilor. Mulţi au trecut în veşnicie cu credinţa că momentul va veni
Citeşte şi: Marian Petrache, preşedintele CJ Ilfov: Fără Planul de Amenajare a Teritoriului nu putem vorbi de o dezvoltare durabilă
Citeşte şi: Atacat de mistreţ, un bărbat a murit după trei zile, la spital / Localnic: Mâine vine copilul de la şcoală şi sunt la serviciu. Eu ce fac? / Reacţia primarului din Zlatna
Citeşte şi: Preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului, despre sesizarea MEDIAFAX privind protocolul SRI-Parchet: E posibil să vrem să sesizăm CCR
Citeşte şi: Cozi de peste 20 de kilometri. Şoferii de camioane aşteaptă până la 14 ore pentru a trece graniţa în Ungaria