Cât de pregătite sunt autorităţile să intervină în cazul unei situaţii de urgenţă. ISU: Hotelurile, stadioanele şi şcolile pot adăposti populaţia

Hotelurile, stadioanele, şcolile şi sălile de sport pot fi pregătite pentru adăpostirea şi asigurarea hranei pentru persoanele evacuate în urma unor situaţii de urgenţă, precum cutremurele, peste 3.000 de angajaţi ai ISU Bucureşti – Ilfov fiind pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei.

633 afişări
Imaginea articolului Cât de pregătite sunt autorităţile să intervină în cazul unei situaţii de urgenţă. ISU: Hotelurile, stadioanele şi şcolile pot adăposti populaţia

"La nivelul zonei de competenţă Bucureşti - Ilfov există întocmit şi actualizat permanent un plan de analiză şi acoperire a riscurilor. Este întocmit cu sprijinul tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă. Acest plan prevede inclusiv spaţii care pot adăposti, respectiv hrăni persoane care sunt evacuate în situaţii de urgenţă. Obiectivele respective există, dar vor fi amenajate cu paturi şi materiale de igienă prin grija instituţiilor şi autorităţilor locale. Obiectivele sunt de la colegii, săli de sport, stadioane, hoteluri. Paturile există la nivelul comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi vor fi distribuite în funcţie de riscul respectiv", a declarat colonelul Flaviu Chiscop, inspector şef ISU Bucureşti – Ilfov.

Colonelul Flaviu Chiscop a mai spus că, în caz de urgenţă, peste 3.000 de angajaţi ai ISU Bucureşti – Ilfov sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei. Declaraţiile au fost făcute, miercuri, cu ocazia deschiderii cursurilor în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă.

Cursurile de management al situaţiilor de urgenţă, la care participă reprezentanţi ISU, cei ai Secretariatului General al Guvernului, personal de la mai multe spitale de urgenţă din Bucureşti şi de la Crucea Roşie, sunt organizate de Agenţia Federală Americană pentru Situaţii de Urgenţă (FEMA). Este cel de-al doilea curs al FEMA în România, după cel organizat în luna noiembrie 2016, anul acesta urmând să aibă loc alte două, unul în luna iunie şi altul în septembrie, în baza unui memorandum semnat la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) cu FEMA.

"Relaţia cu FEMA a început să se întărească începând cu anul trecut. Am avut vizite de lucru în SUA şi am avut discuţii cu ei de mai mult timp, plus că avem o relaţie directă cu ei prin reprezentanţa pe care o au la NATO. Pentru noi este un pas important în pregătirea oamenilor noştri mai ales pe aspecte de planificare şi de pregătire pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă. FEMA este o agenţie extrem de importantă în SUA, face parte din Homeland Security, iar experienţa lor în managementul situaţiilor de urgenţă este foarte vastă şi foarte mare", a declarat Raed Arafat, şeful DSU.

Prezent la eveniment de deschidere a cursurilor, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, s-a arătat încântat de relaţiile stabilite între cele două instituţii.

"În aceste săptămâni cursurile se vor axa pe pregătirea pentru situaţiile de urgenţă. Nu va fi ultima ocazie în care voi putea colabora cu responsabilii din România în intervenţii de urgenţă şi reprezentanţii FEMA. Sunt impresionat că vor fi o serie de angajamente în 2017 în baze bilaterale sub auspiciul NATO", a declarat Hans Klemm.

Ambasadorul a mai spus că autorităţile trebuie să fie pregătite să facă faţă unor situaţii de urgenţă, dând exemple incendiile din clubul Colectiv din Bucureşti (2015) şi din clubul The Station din Rhode Island , SUA (2003).

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici