Ce tip de ceai te ajută să dormi mai bine

  • Ştim deja că o ceaşcă de ceai înainte de somn ne ajută, dar nu doar cele clasice, precum cel de muşeţel, tei, valeriană sau lavandă.
  • Ceaiul preferat de japonezi ajută somnul şi este util şi în cazul demenţei.
26601 afișări
Imaginea articolului Ce tip de ceai te ajută să dormi mai bine
Matcha sau „aurul verde” este un tip de ceai preferat de japonezi, dar câştigă teren şi în restul lumii. Acest tip de ceai are multe beneficii pentru sănătate, dar mai nou, se pare că ajută şi să avem un somn mai odihnitor şi profund. Totodată, ceaiul matcha ajută la rehidratare dacă este băut dimineaţa.
 
Două grame de pudră matcha zilnic ajută somnul şi îmbunătăţeşte, totodată, abilitatea cognitivă. Poate fi consumat ca ceai, sau sub formă de capsule.
 
Cel puţin, asta arată un studiu recent, realizat în Japonia. Rezultatele cercetării au fost prezentate la începutul lunii la o conferinţă ştiinţifică internaţională în Statele Unite.
 
Concret, cercetarea a fost realizată pe 99 de persoane cu început de demenţă şi un grup de control. Cei dintâi au consumat două grame de pulbere matcha pe zi timp de 12 luni, iar cei din grupul de control au luat o capsulă placebo,cu amidon de porumb. 
 
În cazul celor 99 de persoane, durata şi calitatea somnului au crescut, iar funcţia cognitivă, la fel. 
 
Studii mai vechi arată că matcha reduce colesterolul din sânge şi grăsimea stocată în corp. Totodată, ajută memoria, dar e bun şi pentru reducerea stresului şi un somn mai rapid şi mai profund. 
 
 
 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici