Cod galben de vânt și viscol în Carpați. Strat consistent de zăpadă în zonele montane
Potrivit ANM, de joi, ora 10:30 până sâmbătă, ora 10:00, vor exista cantități moderate de apă, intensificări ale vântului, viscol la munte, strat de zăpada și polei.
Aria precipitațiilor se va extinde treptat în vestul, centrul și nord-vestul țării, precum și în toate zonele montane și submontane și local se vor acumula cantități de apă de 20…30 l/mp. La munte va ninge și, în special în Munții Apuseni, se va depune strat consistent de zăpadă, în general de 15…25 cm. În Banat vor fi precipitații mixte, iar în Maramureș, Transilvania, Crișana și jumătatea nordică a Olteniei vor predomina ninsorile, iar stratul de zăpadă va fi de 5…15 cm. Pe alocuri se va forma polei.
Vântul se va intensifica în Carpații Occidentali și Orientali, iar de vineri și în Carpații Meridionali și va avea viteze de peste 70…80 km/h, viscolind ninsoarea.
Totodată, până sâmbătă local și temporar intensificări ale vântului vor fi și în zonele joase de relief din vest, centru și est, cu viteze în general de 40…50 km/h.
Până joi, 8 ianuarie, vor fi precipitații în toate regiunile, iar local cantitățile de apă vor fi însemnate.
O avertizare Cod galben în zona Carpaților va intra în vigoare joi la ora 23:00 și va expira vineri la ora 18:00.
Vântul va avea intensificări în Carpații Occidentali și Orientali, iar din dimineața de vineri și în Carpații Meridionali. Vor fi viteze de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor atinge 90…100 km/h, ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută.