Codul Muncii a suferit modificări. Ce amenzi vor fi date pentru discriminarea sau hărţuirea angajaţilor

  • Discriminarea, hărţuirea şi dreptul la demnitate au fost introduse în Codul Muncii, potrivit unor modificări promulgate joi de preşedintele Klaus Iohannis.
  • În final, decizia a fost luată, după ce, în 2018, într-o fabrică de confecţii din România, un patron şi-a umilit angajatele, iar ITM nu a putut să-l sancţioneze.
  • Amenzile sunt cuprinse între 1.000 lei şi 20.000 lei.
3360 afișări
Imaginea articolului Codul Muncii a suferit modificări. Ce amenzi vor fi date pentru discriminarea sau hărţuirea angajaţilor

Codul Muncii a suferit modificări. Ce amenzi vor fi date pentru discriminare, hărţuire şi încălcarea dreptului la demnitate a angajaţilor

 

  • „Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, discriminare prin asociere, hărţuire sau faptă de victimizare, bazată pe criteriul de rasă, cetăţenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV, opţiune politică, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, apartenenţă la o categorie defavorizată, este interzisă”, stipulează legea.

 

  • Constituie discriminare directă orice act sau faptă de deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia muncii.

 

  • „Constituie discriminare indirectă orice prevedere, acţiune, criteriu sau practică aparent neutră care are ca efect dezavantajarea unei persoane faţă de o altă persoană în baza unuia dintre criteriile prevăzute la alin. (2), în afară de cazul în care acea prevedere, acţiune, criteriu sau practică se justifică în mod obiectiv, printr-un scop legitim şi dacă mijloacele de atingere a acelui scop sunt proporţionale, adecvate şi necesare. Hărţuirea constă în orice tip de comportament care are ca scop sau ca efect lezarea demnităţii unei persoane şi duce la crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator”, se arată în legea promulgată de şeful statului.

 

  • Potrivit legii, amenzile sunt cuprinse între 1.000 lei şi 20.000 lei.

În timpul dezbaterilor din Camera Deputaţilor, deputatu Petre-Florin Manole a explicat că a iniţiat proiectul pentru că, în urmă cu doi ani, într-o fabrică de confecţii din Prahova, un patron şi-a umilit angajatele, iar ITM nu a putut să-l sancţioneze corespunzător pentru hărţuire, pentru discriminare şi pentru încălcarea demnităţii persoanelor în cazul respectiv.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici