Controversă provocată de Apple din cauza unui emoji sub forma steagului palestinian

Publicat: 10 04. 2024, 20:52
Actualizat: 10 04. 2024, 20:54

Atât israelienii, cât şi palestinienii au pretenţii asupra oraşului antic Ierusalim. Israelul susţine că oraşul este capitala sa, în timp ce palestinienii pretind că partea de est a Ierusalimului le aparţine şi trebuie să fie capitala viitorului stat palestinian.

Prezentatoarea TV Rachel Riley, care este evreică, a remarcat pe reţelele de socializare că alte steaguri naţionale nu apar atunci când utilizatorii scriu numele unor capitale. Pe platforma X ea a cerut explicaţii de la Apple.

„Utilizarea standardelor duble cu privire la Israel este o formă de antisemitism”, a argumentat ea.

În replică, Apple a explicat pentru BBC că schimbarea nu a fost intenţionată şi a fost provocată de o actualizare de software. Problema va fi remediată într-o viitoare actualizare de software, a mai transmis Apple.